Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ

0
Publicat:

Despre Ion Țiriac (85 de ani) se pot spune multe, însă un lucru e cert: din postura de fost jucător și manager de tenis, acesta e un expert de talie mondială în lumea „sportului-alb“.

Simona Halep. FOTO: Arhiva Adevărul
Simona Halep. FOTO: Arhiva Adevărul

Previziunea sa despre Simona Halep confirmă acum, încă o dată, această realitate incontestabilă. Când fanii înflăcărați ai fostului lider WTA erau în delir, după victoria obținută de „Simo“ la TAS, și se vorbea cu o nonșalanță bulversantă despre iminenta revenire a lui Halep în elită, o declarație rostită de Țiriac, în octombrie 2023, a fost dată uitării în uralele mulțimii.

Un sportiv care un an e afară mai are nevoie de patru ani să revină la forma pe care o avea! Mai ales la vârsta asta (n.r. – vârsta pe care o are Halep)“, a fost avertismentul lui Țiriac, cu mult înainte de reducerea suspendării Simonei la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne (TAS).

Între timp, Halep a scăpat de interdicția de a juca la turnee, însă nu și de efectele devastatoare ale celor 18 luni în afara sportului de performanță. La Miami, i-a cedat umărul, în timpul duelului pierdut cu Paula Badosa. Iar miercuri, la Paris, a fost nevoită să abandoneze în timpul meciului cu McCartney Kessler (SUA, 123 WTA), la scorul 7-5, 2-3, din cauza unor dureri la genunchi.

Decizii dure pe termen scurt și lung

Cu încă o accidentare și lăsată fără wild-card pentru French Open 2024 (20 mai – 9 iunie), prima decizie a Simonei poate fi retragerea de la Rabat Open (19-25 mai). Ceea ce a intuit și site-ul tennisuptodate.com: La Rabat, Halep poate juca alături de alte sportive revenite după accidentări, Paula Badosa și Bianca Andreescu. Dar, după problema ei cea mai recentă, rămâne de văzut dacă românca va mai merge în Maroc“.

Răspunsul va fi, foarte probabil, unul negativ. Participarea la o întrecere de categoria WTA 250, pe zgură, în contextul actual, nu prea mai are sens. Simona și-ar cam pierde timpul pe covorul roșu, în condițiile în care urmează apoi sezonul de iarbă. Singurul argument în favoarea participării la Rabat Open ar fi adunarea unor puncte în clasamenul WTA. Riscul agravării accidentării de la Paris poate anula însă acest argument.

Problema cea mare a Simonei e însă alta. Dacă aceste accidentări vor deveni cronice, atunci retragerea din activitate va fi o opțiune serioasă pentru ea. De fapt, acest scenariu e deja pe masă, după cum a lăsat de înțeles și „L’Equipe“: „La 32 de ani, după aproape 2 ani fără un meci de tenis, fostul lider mondial știe că nu mai are mult timp la dispoziție de pierdut și că o accidentare gravă ar fi, probabil, prea mult. Românca a fost de acord că deplasarea la Miami, imediat după reducerea suspendării, n-a fost o idee bună. Iar corpul ei a făcut-o să plătească. Timp de patru zile după meciul cu Badosa fiecare mișcare era tortură“.

Revenirea cere suferință

Cât timp a fost suspendată, Halep a tot spus cât de mult își dorește să joace din nou și să revină în top. Ulterior însă, s-a convins și ea, în mod cert, că e cale lungă de la dorință la putință. Pentru că revenirea în elită, la 32 de ani, după 18 luni pe tușă, necesită suferință. Și muncă de jos, de la nivelul unor turnee mici. Precum Trophee Clarins și Rabat Open.

E dispusă Simona să îndure aceste condiții? Răspunsul e greu de dat, când faci 33 de ani în septembrie, ai milioane de euro în cont și te vezi în situația de a te lua la trântă cu niște adversare cu 10-15 ani mai tinere, în formă optimă. Iar când ne amintim că, înaintea suspendării pentru dopaj, Halep ne tot spunea că vrea să se retragă la 32, 33 de ani, ne dăm seama de ce, în acest moment, încheierea carierei poate fi foarte tentantă pentru ea.

*Simona Halep, în dialog cu jurnalistul Jon Wertheim: Eu consider că am câștigat trei trofee majore. La French Open, la Wimbledon și apelul de la TAS.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite