Gimnastică: Echipa de gimnastică a României a câştigat medalia de bronz la Jocurile Olimpice
0România a obţinut medalia de bronz în concursul de gimnastică feminină pe echipe de la Jocurile Olimpice. Elevele lui Bellu şi Bitang au fost devansate de Rusia, care a luat argint şi de Statele Unite ale Americii, care a luat aurul olimpic.
România a fost reprezentată în finala pe echipe de Cătălina Ponor, Sandra Izbaşa, Larisa Iordache, Diana Bulimar şi Diana Chelaru.
Sportivele noastre au evoluat în toate cele patru aparate, sol, sărituri, paralele şi bârnă, terminând concursul pe treapta a treia a podiumului cu un punctaj total de 176,414, suficient pentru medalia de bronz. Performanţa obţinută de România este cu atât mai importantă cu cât gimnastele s-au calificat cu emoţii în finală, având al patrulea punctaj, 176,264 de puncte.
România a lăsat China în afara podimului olimpic. De menţionat este că România a avut primul punctaj la sol şi al doilea punctaj la bârnă. Pararelele au creat cele mai mari probleme fetelor noastre, aparat unde au acestea au obţinut cel mai slab punctaj.
Clasamentul final:
SUA 183,596 (aur)
Rusia 178,530 (argint)
România 176,414 (bronz)