Gigi Becali i-a supervizat pe stelişti de la marginea terenului înainte de meciul Olanda-România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gigi Becali este prezent pe Amsterdam ArenA, unde va vedea pe viu meciul Olanda-România FOTO Adevărul
Gigi Becali este prezent pe Amsterdam ArenA, unde va vedea pe viu meciul Olanda-România FOTO Adevărul

Cu 20 de minute înainte de startul partidei Olanda-România, Gigi Becali a coborât în iarbă şi i-a urmărit atent pe jucătorii Stelei titularizaţi de Piţurcă în această seară.

Becali a precizat că a venit special la Amsterdam pentru a-i vedea pe viu pe jucătorii Stelei pe care Piţurcă i-a titularizat cu Olanda. Înainte cu 20 de minute de debutul meciului, Becali a vorbit cu selecţionerul.

“Am venit la Amesterdam pentru că am şase jucători titulari şi vreau să-i văd pe viu. Sper să intre şi Chipciu în repriza a doua şi să marcheze. Am discutat şi cu Piţurcă şi mi-a reproşat că de ce l-am criticat după meciul cu Ungaria. I-am spus că dacă echipa a jucat prost, puteam să-l laud? Îi trece lui supărarea. Doamne ajută să scoatem un rezultat bun cu Olanda”, a spus Gigi Becali la TVR 1.

Steaua are şase jucători titulari la meciul cu Olanda: Gardoş, Chiricheş, Bourceanu, Pintilii, Adi Popa şi Cristi Tănase.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite