Ghiţă, dat afară pe portiţă?! Vestergaard, favorit să-l înlocuiască pe Tadici

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Naţionala feminină a României a încheiat pe locul 9 Campionatul European de Handbal disputat în Ungaria şi Croaţia, poziţie în afara obiectivului propus, adică o clasare între primele opt echipe ale continetului.

Preşedintele federaţiei, Alexandru Dedu, e de părere că handbalistele noastre ar fi meritat o poziţie mai bună: „Cu excepţia meciului cu Norvegia, în care am depus armele prea repede, fetele s-au luptat. E adevărat că se putea mai mult, chiar dacă ne-am bătut cu forţele handbalului feminin. Dacă parcursul era mai lung, am fi fost mai bine, pentru că echipa a mers crescător, fetele au căpătat încredere de la meci la meci", a spus Dedu. El a evitat, deocamdată, să se pronunţe asupra viitorului antrenorului Gheorghe Tadici. „Om trăi şi om vedea, nu vreau acum să comentez banca tehnică. Vom analiza plusurile şi minusurile echipei”, a mai spus preşedintele FRH.

Jakob Vestergaard, favoritul lui Dedu

Încă de când l-a „detronat” pe Cristian Gaţu, Alexandru Dedu a intenţionat să-l schimbe pe Tadici, având în minte şi un înlocuitor, pe danezul Jakob Vestergaard. Tadici, aflat la al treilea mandat la echipa naţională, a primit până la urmă credit pentru a conduce echipa şi la acest European, dar schimbarea sa pare iminentă. Numele lui Vestergaard, director tehnic la CSM Bucureşti, revine în actualitate, mai ales că stilul antrenorului danez, unul mult mai echilibrat în comparaţie cu cel al lui Tadici, e apreciat şi de jucătoare, şi de Alexandru Dedu.  În „cărţi” ar putea intra şi Mariana Târcă, selecţionerul naţionalei de cadeţi.

Neagu, propusă în echipa turneului

Cu 49 de reuşite, Cristina Neagu e încă lider în clasamentul golgeterilor de la Euro şi e singura handbalistă din lotul României propusă pentru a face parte din echipa ideală a turneului. Din păcate, Neagu ar mai fi avut nevoie măcar de un meci pentru a rămâne pe locul 1 al golgeterilor, fiind greu de crezut că Gullden (Suedia) sau Martin (Spania) nu vor mai înscrie opt goluri în două partide.

Calificări pentru Mondial

Pentru naţionala noastră urmează o „dublă” de calificare la Campionatul Mondial din luna decembrie a anului viitor (Danemarca). „E important să mergem la acest turneu, pentru că de la Mondial se ajunge la Olimpiadă”, a mai spus Dedu.

România, la Europene

Ediţie Loc
1994 10
1996 5
1998 11
2000 4
2002 7
2004 4
2006 nu s-a calificat
2008 5
2010 3
2012 10
2014 9


Programul de la EURO

Vineri, semifinale
Norvegia  - Suedia 19.00, TVR 2
Mutnenegru – Spania 21.30, TVR 2

Duminică
Finala mică 16.30, TVR 2
Finala mare 19.00, TVR 2
@ Franţa şi Ungaria vor juca vineri pentru locurile 5-6, Olanda a încheiat pe 7, Danemarca pe 8.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite