Gata cu Mutu: Piţurcă nu-l va mai convoca niciodată. Selecţionerul a spus că „Briliantul“ îl sabotează în presă şi a povestit un episod petrecut la Budapesta

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Atacantul de 34 de ani şi-a bifat ultimele două apariţii în prima reprezentativă, în meciurile cu Ungaria şi cu Olanda.

Dacă Victor Piţurcă îşi va duce la bun sfârşit contractul până în 2016, atunci Mutu va rămâne cu regretul că a egalat recordul de goluri al lui Hagi la prima reprezentativă, însă nu l-a depăşit. 

Ţinut rezervă, la Amsterdam, şi introdus pe teren la scorul de 3-0 pentru Olanda, „Briliantul“ l-a criticat pe selecţioner, spunând că nu i-a dat nicio explicaţie, deşi ar fi trebuit să facă acest lucru.

Mai mult, chiar înainte de „dubla“ cu Ungaria şi cu Olanda, Piţurcă şi Mutu au avut un conflict dur, după ce Adrian a ajuns la cantonamentul de la Mogoşoaia la câteva ore după programul stabilit de Piţi. Atunci, tehnicianul l-a anunţat pe Mutu că e exclus din lot, însă a fost convins să-l ierte pe jucător la intervenţia lui Mircea Sandu.

În fine, săptămâna trecută, Mutu a admis că relaţiile dintre el şi Piţurcă s-au răcit acum mulţi ani dintr-un motiv pe care n-a vrut să-l zică. S-a speculat că cei doi s-au certat, după ce Mutu a încercat să o agaţe pe amanta selecţionerului, Vica Blohina!

Ce a spus Piţurcă?

După ce a îndurat toate „înţepăturile“ lui Mutu, Piţurcă a vorbit, vineri seară, la Dolce Sport, l-a desfiinţat pe atacantul lui Ajaccio, apoi a lăsat de înţeles că nu-l va mai chema la lot.

„Ca să vină la naţională, Mutu trebuie să fie foarte bun. Atât! M-au deranjat zvonurile apărute în presă despre noi. Sunt lansate de el. Păi, nu el a intrat în emisiunea de la Digi? (n.r. – emisiunea lui Ivanovic, duşmanul lui Piţurcă). Mi-am primit răsplata în ceea ce-l priveşte pe Mutu. Eu l-am ajutat foarte mult pe el, dar se pare că n-a înţeles asta. Eu nu accept ca un jucător să mă critice, nicăieri nu se întâmplă aşa ceva“, a spus Piţurcă la Dolce Sport.

Nemulţumit şi de Torje

Selecţionerul a povestit apoi un epsiod legat de Mutu şi de Torje. „Jucătorii n-au fost concentraţi la nivelul la care trebuia pentru dubla cu Ungaria şi cu Olanda. Unii au considerat jocul cu Ungaria câştigat înainte să intrăm pe teren. Torje îmi tot spunea: «Hai, nea Piţi, că batem 3-0». La fel şi Mutu. După ce am făcut 2-2, la Budapesta, îmi tot spunea că o să cîştigăm cu 3-0 acasă. Cum să spui aşa ceva, fotbalist profesionist?“, a adăugat selecţionerul.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite