FOTO Tehnologie revoluţionară: Mască respirabilă care te şi răcoreşte în timpul efortului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Under Armour, firma producătoare de echipamente sportive, a lansat, joi seară, un produs care combate toate neajunsurile măştilor deja existente.

Under Armour SportMask a apărut deja pe site-ul companiei, poate fi comandat online, însă va fi livrat, abia după data de 17 august, având în vedere numărul mare de comenzi. În schimb, în magazinele din Statele Unite, produsul e deja disponibil.

Având preţul de 30 de dolari, masca vine în patru mărimi şi e făcută pentru a fi purtată toată ziua, în caz de nevoie. Materialul e respirabil şi nu îngreunează oxigenarea, nici măcar în timpul unui efort intens. În plus, masca e rezistentă la apă şi, folosind tehnologia „Iso-Chill“, dispersează căldura şi răcoreşte. Ea poate fi spălată şi refolosită, de câte ori e nevoie.

Pe site-ul celor de la Under Armour scrie, clar, că masca, fiind una sportivă, nu protejează împotriva viruşilor, dar că ea respectă normele Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), având cele trei straturi necesare.

Un alt avantaj al măştii e faptul că nu se lipeşte de faţă, e făcută dintr-un material moale şi poate fi purtată şi sub ochelari.

Armour
Armour
Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite