Finala Ligii Campionilor la fotbal feminin va fi condusă de o brigadă din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Teodora Albon va conduce finala LIgii campionilor, rezervată fetelor
Teodora Albon va conduce finala LIgii campionilor, rezervată fetelor

Arbitrajul românesc are şansa de a demonstra că are valoare în finala Ligii Campionilor, programată la sfârşitul acestei săptămâni.

O brigadă condusă de Teodora Albon, cea mai bună arbitră din România, va oficia în ultimul act al competiţiei feminine, în care vor juca Lyon şi Wolfsburg. Meciul e programat joi, pe stadionul Stamford Bridge, din Londra, stadionul lui Chelsea. Teodora va fi ajutată de Petruţa Iugulescu şi Mihaela Gomoescu la cele două tuşe, iar Cristina Dorcioman va fi rezervă.

Teodora Albon este la a doua finală din carieră, după ce a condus şi ultimul act al Campionatului European Under-19 la fotbal feminin, din 2009.

“Este în mod clar o mândrie pentru noi. Este foarte apreciată de forul internaţional şi este o încoronare a prestaţiilor ei de până acum. Chiar mă mir cum face aceste performanţe în condiţiile în care campionatul naţional de fotbal feminin este la pământ”, a spus fostul arbitru  Dan Lăzărescu pentru Dolce Sport.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite