Duşan Uhrin jr., fericit că n-a jucat în Cupă:" Ne-a prins bine pauza, ne-am odihnit"!
0Antrenorul celor de la Timişoara, Duşan Uhrin jr., a mărturisit că a profitat din plin de faptul că în această săptămână au fost meciurile din Cupa României, şi nu etapa intermediară, pentru că a putut să-şi odihnească jucătorii.
"Trebuiie să câştigăm meciul cu Târgu-Mureş, ne-am odihnit în acest repaos de şase zile, am avut ocazia să ne refacem. Trebuie să ne consolidăm poziţia în clasament, din acest motiv suntem obligaţi să câştigăm. Cred că toţi jucătorii vor fi apţi pentru acest meci, poate în afară de Cisovsky şi toţi ne vom pregăti foarte bine. Atmosfera la echipă este normală, ca înaintea fiecărui meci", a spus Uhrin.
"Lupta pentru titlu este în continuare la fel. Este totuna că Vasluiul s-a apropiat la un punct, noi trebuie să jucăm bine şi să ne vedem de drumul nostru. Accidentările ne-au făcut probleme mari până acum, deoarece nu am putut să pregătim jucătorii sută la sută. Cisovsky a jucat nerefăcut complet la Rapid, de aceea va fi menajat în acest meci", a mai precizat cehul de pe banca tehnică a echipei de pe Bega.























































