Dnepr-Şahitor Doneţk 3-1. Mircea Lucescu, la prima înfrângere în Ucraina. “Minerii” au fost de nerecunoscut
0
După un start lansat de sezon, în care a câştigat şase meciuri din tot atâtea jucate, Şahtior s-a înclinat în faţa lui Dnepr în etapa a 7-a din campionatul Ucrainei, scor 1-3, pierzând poziţia de lider.
După şase victorii consecutive, Şahtiorul lui Mircea Lucescu a înregistrat primul insucces în Ucraina, scor 1-3 pe terenul lui Dnepr în etapa a 7-a.
Campioana en-titre a Ucrainei, care, deşi a câştigat meciurile din primele şase etape, nu are o evoluţie atât de convingătoare în noul sezon, precum s-a întâmplat în ediţiile trecute de campionat.
Dnepr a controlat disputa cu Şahtior, reuşind să deschidă scorul în minutul 47 prin Zozulja. Acelaşi Zozulja a dublat avantajul gazdelor în minutul 63, iar Seleznyov i-a îngropat pe "mineri" în minutul 73. Golul de onoare al elevilor lui Lucescu a fost înscris de Kucher în ultimul minut al confruntării
În urma acestei înfrângeri, Şahtior a coborât un loc în clasamentul primei ligi din Ucraina, fiind la un punct în spatele liderului Metalist Kharkov.