De ziua sa, Gică Popescu a fost vizitat la închisoare de foştii colegi de generaţie. Mesajul lui Ponta pentru „Baci“
0
Fostul internaţional român îşi serbează pe 9 octombrie ziua de naştere, implinind vârsta de 47 de ani. Cu acest prilej, Gică Popescu a fost vizitat la închisoare de foştii colegi din "Generaţia de Aur".
Gică Popescu a împlinit azi 47 de ani, însă această aniversare este tristă pentru fostul mare fundaş. El se află în închisoare, unde are de executat o pedeapsă de trei ani şi o lună în urma condamnării din 4 martie 2014 în "Dosarul Transferurilor".
Cu prilejul aniversării sale, colegii din "Generaţia de Aur" ai "Baciului" au vrut să-i facă o surpriză bunului lor prieten şi au mers să-l viziteze la penitenciar. Astfel, Gică Hagi, Bogdan Stelea, Gabi Balint, Daniel Prodan, Ilie Dumitrescu şi Costel Gâlcă au sosit la Penitenciarul Rahova din Bucureşti pentru a-i ura "La mulţi ani" fostului lor coleg, informează gsp.ro.
Cu o zi înainte de această vizită, Hagi şi-a exprimat încă o dată dezacordul faţă de încarcerea bunului său prieten şi a dezvăluit că va apela la o metodă inedită de protest în acest sens: "Nu am nici o relaţie cu actuala conducere a Federaţiei. Prietenul meu şi totodată unul dintre căpitanii echipei naţionale e în locul unde e şi atât timp cât stă acolo, eu sunt alături de el. Vreau să sufăr şi eu cât suferă şi el. Nu merg la meciurile echipei naţionale cât timp Gică Popescu se află după gratii. Mă uit din faţa televizorului. E o formă de protest", a spus Hagi la Dolce Sport.
Premierul Ponta l-a felicitat pe Facebook
Aflat în plină campanie electorală, premierul Victor Ponta i-a transmis, pe Facebook, un mesaj de felicitare lui Gică Popescu şi l-a încurajat să treacă cu bine peste perioada de detenţie: "La mulţi ani, Gică Popescu! Este un om care a făcut multe lucruri bune pentru România şi căruia îi doresc să treacă cu bine peste toate greutăţile.
PS: Încă am tricoul lui în birou şi mă mândresc cu asta!", a fost mesajul lui Ponta.