De Gea nu le dă speranţe tricolorilor: „Sper să dominăm jocul, să avem posesia şi să ne creăm multe ocazii de gol”
0Duminică, 27 martie, de la ora 21:45, reprezentativa României joacă un meci de gală împotriva campioanei europene en-titre, Spania. Înaintea partidei de pregătire a Campionatului European, jucătorii spanioli au acordat, în exclusivitate, interviuri pentru FRF TV.
"Le transmit spectatorilor să urmărească jocul pentru că va fi o partidă foarte frumoasă, noi întotdeauna dăm totul pentru a câştiga! Va fi un meci atractiv. Sper să dominăm jocul, să avem posesia şi să ne creăm multe ocazii de gol. Va fi foarte greu să ne apărăm titlul. Nicio echipă nu a reuşit să câştige Campionatul European de trei ori consecutiv... Vom avea o sarcină grea, e o provocare, dar una frumoasă. Avem speranţe mari", declarat David De Gea.
Sergio Ramos este unul dintre jucătorii care s-au aflat pe teren la ultima întâlnire dintre cele două reprezentative, în 2006, la Cadiz. ”Partea pozitivă e că după acel moment am început o perioadă numai cu victorii”, îşi aminteşte în interviu apărătorul lui Real Madrid. El nu va mai face deplasarea în România după ce a suferit o accidentare în amicalul disputat joi, în Italia (1-1).