Dansând în ploaie la Jocurile Olimpice. Cum s-au distrat sportivii români la festivitatea de deschidere GALERIE FOTO
0România a avut reprezentare bună la festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, chiar dacă aproape jumătate dintre tricolori au preferat să se odihnească înaintea concursurilor care au început azi. Au fost circa 60 de sportivi români care au participat la ceremonie.











Sportivii din delegația României, îmbrăcați în echipamentul oficial peste care și-au pus pelerine, nu au fost foarte afectați de ploaia care a căzut necontenit, astfel că și-au făcut poze înainte de îmbarcarea pe vaporul care i-a plimbat pe Sena, i-au salutat pe spectatori și au fluturat stegulețe tricolore.
La finalul ceremoniei, aceștia au venit la sectorul tribunei unde se aflau șefa ANS, Elisabeta Lipă, președintele COSR, Mihai Covaliu, și alți susținători ai sportivilor români. Apoi au plecat spre satul olimpic, cu gândul la competițiile în care vor încerca să ajungă cât mai sus la Jocurile Olimpice.