Dan Petrescu vorbeşte singur în China: Scolari l-a bătut dramatic. Cine e singurul român căruia îi merge bine în Orient

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Românilor le merge rău în „Ţara Marelui Zid“. Ultima etapă n-a adus nicio victorie pentru ei, iar Tănase şi Bicfalvi se luptă pentru evitarea retrogradării.

Fotbalul românesc a exportat masiv în China, în această vară, însă cei care au ajuns acolo au parte de o viaţă grea.

De altfel, Cosmin Contra, singurul român care a ajuns în Orient, încă de la începutul sezonului, în luna februarie, a şi fost deja concediat de la Guangzhou R&F. Iar la ce rezultate au echipele lor, ceilalţi români, adică Dan Petrescu, Marius Constantin, Cristi Tănase şi Eric Bicfalvi, au toate şansele să fie trimişi şi ei acasă, după finalul campionatului.

„Bursucul“ vorbeşte singur pe bancă

Miercuri, etapa cu numărul 22 a programat un duel între Guangzhou Evergrande, pregătită de Luis Felipe Scolari, şi Jiangsu Sainty, acolo unde antrenează Dan Petrescu.

Dincolo de confruntarea româno-braziliană de pe băncile tehnice, şi pe teren a fost un duel apetisant: Marius Contantin - Robinho, ultimul fiind brazilianul care a trecut pe la Real Madrid, Manchester City şi AC Milan. Iar în afară de acesta, Scolari şi-a titularizat şi un alt conaţional celebru: Paulinho, luat de la Tottenham.

Având, în mod clar, o echipă mai bună, Guangzhou Evergrande a dominat meciul, spre disperarea lui Dan Petrescu. „Bursucul“ s-a manifestat, în stilul său caracteristic, având momente în care vorbea singur pe bancă, exasperat de execuţiile şi de greşelile elevilor săi. În schimb, Marius Contantin a fost calm, stăpân pe sine şi a rămas pe teren până la finalul jocului.

Pe măsura trecerii minutelor, echipa lui Scolari a început să „bombardeze“ careul gazdelor, iar ultimele zece minute au fost infernale pentru elevii lui Dan Petrescu. Aceştia au cedat, în minutul 90+3, la ultima fază a întâlnirii, brazilianul Ricardo Goulart marcând singurul gol al meciului.

Înfrângerea, a doua în patru meciuri cu Dan Petrescu pe bancă, a trimis Jiangsu Sainty pe locul 8 din 16 şi, practic, în ultimele opt runde, trupa românului n-are pentru ce lupta în campionat.

Tănase şi Bicfalvi, primii schimbaţi

De când a ajuns în China, Cristi Tănase n-a simţit gustul victoriei cu Tianjin Teda. A fost titular în patru din cele cinci partide disputate de echipa sa, bilanţul fiind două remize şi trei înfrângeri. 

Miercuri, cu fostul stelist în primul „11“, Tianjin Teda a smuls un egal, acasă, cu Shijiazhuang Yongchang, scor 1-1. Tănase a fost prima schimbare făcută de antrenorul Arie Haan, părăsind terenul în minutul 60. Astfel, a admirat doar de pe bancă golul egalizator al argentinianului Barcos (89).

Eric Bicfalvi a avut o etapă şi mai tristă. Titular la Liaoning Whowin, mijlocaşul român a fost schimbat după 27 de minute, pe când echipa sa era deja condusă cu 2-0 pe terenul celor de la Shanghai Shenxin. Liaoning Whowin n-a reuşit revenirea fără Bicfalvi, cedând cu 1-2.

Cu opt etape înainte de terminarea campionatului, Tianjin Teda şi Liaoning Whowin se află într-o luptă directă pentru „supravieţuire“. Deocamdată, Bicfalvi şi colegii săi ocupă poziţia a 15-a, prima care duce în liga secundă, cu 19 puncte. Tianjin e prima deasupra liniei cu 21 de puncte.

Dănălache, golgheterul ligii secunde

Singurul român căruia îi merge bine în China e atacantul Cristian Dănălache (33 de ani). După ce a fost golgheterul primei ligi, în 2012, adunând 23 de reuşite, acum el conduce topul marcatorilor în liga secundă: are 18 goluri în 21 de partide. Din păcate, echipa sa, Xinjiang Tianshan, e departe de promovare, fiind pe locul 9 din 16.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite