Dan Petrescu îşi poate îndeplini visul: e pe lista unui club din Premier League. Singurul lui contracandidat e un fost coechipier de la Chelsea
0„Bursucul“ nu e foarte apreciat la Dinamo Moscova, însă ruşii se pot trezi cu o surpriză: în loc să-l dea ei afară pe Petrescu, acesta ar putea demisiona pentru a prelua un club din Anglia.
Cu doar trei victorii în primele 11 etape din Premier League şi ajunsă pe locul 18 din 20, retrogradant, Fulham vrea să-l înlocuiască pe olandezul Martin Jol din funcţie.
Potrivit ziarului „Daily Mail“, formaţia londoneză are două variante pentru postul de antrenor: Roberto Di Matteo şi Dan Petrescu. Amândoi au jucat, în trecut, la Chelsea, pentru ca, după retragere, să devină antrenori.
Italianul a trecut pe la Milton Keynes Dons şi West Bromwich Albon, înainte de a prelua Chelsea cu care a cucerit Liga Campionilor şi Cupa Angliei în 2011-2012.
Dan Petrescu n-are trofee atât de importante precum Di Matteo, însă, ca antrenor, e mult mai experimentat. Dacă italianul s-a apucat de meserie abia în 2008, în schimb, „Bursucul“ antrenează din 2003-2004 şi a lucrat în trei ţări diferite: România, Polonia şi Rusia.
Petrescu a spus mereu că visează să antreneze în Premier League şi e greu de crezut că va refuza oferta celor de la Fulham, dacă londonezii îl vor contacta. În acest moment, „Bursucul“ e sub contract cu Dinamo Moscova, club care ocupă locul 5 în prima ligă din Rusia, fiind la şapte puncte de liderul Zenit.