Cupa Mondială: echipele mari nu-şi mai ţin nervii în frâu! Patru scandaluri uriaşe la naţionalele cu pretenţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Federaţia germană le-a cerut scuze suedezilor pentru comportamentul ruşinos al celor de pe banca tehnică după încheierea partidei de la Soci.

Germania a ieşit cu viaţă din confruntarea cu Suedia, mulţumită golului marcat de Kroos în minutul 90+5, care a consfinţit victoria cu 2-1 a nemţilor. Maanschaftul era cu un om în minus, iar un egal contra scandinavilor ar fi fost sinonim cu eliminarea de la Cupa Mondială.

Tensiunea partidei i-a marcat pe oamenii din stafful selecţionerului Joachim Low. Imediat după ultimul fluier, câţiva dintre aceştia s-au îndreptat către banca suedeză şi au început să se bucure indecent, cu gesturi provocatoare, sfidătoare.
Scandinavii au rispostat imediat, s-a format un meleu ca la rugby şi s-au aruncat cuvinte grele. Selecţionerul suedez Janne Andersson a taxat impoliteţea germanilor: "Câţiva dintre liderii lor au au alergat în direcţia noastră şi au început să facă gesturi arogante.  Aşa au înţeles ei să sărbătorească victoria. N-ar trebui să-şi jigneşti adversarul cu care te-ai luptat 90 de minute. E urât ce-au făcut.”. Atacantul Emil Forsberg, jucător în Germania, la Leipzig, a vorbit despre “un comportament dezgustător”.
Joachim Low a încercat să aşeze batista pe ţambal: “Eu n-am văzut nimic, niciun gest agresiv, doar ne-am îmbrăţişat”. În schimb, federaţia germană a reacţionat pe Twitter cu mesajul "Ursäkta!", adică "scuze" în limba suedeză."A fost un meci plin de emoţii. La final, unel reacţii sau gesturi ale stafului nostru către banca suedeză au fost prea emoţionale. Nu este modul nostru de a o face", se mai arată în mesajul germanilor.

Imagine indisponibilă

Neymar, pus la punct de Thiago Silva
Nu doar Germania a trecut prin mari emoţii, dar şi Brazlia a suferit pentru a învinge modesta naţională din Costa Rica, golurile victoriei fiind înscrise de Coutinho şi de Neymar în minutele 90+1, respectiv 90+7. Până la reuşitele care au adus liniştea în tabăra sud-americanilor, a fost şi un moment extrem de tensionat.
Costaricanii au dat mingea afară pentru că aveau un om accidentat, iar Thiago Silva le-a returnat balonul, aşa cum se procedează de obicei. Neymar a considerat încă că jucătorii costaricani simulează şi l-a înjurat pe Thiago Silva, iar căpitanul Braziliei a confirmat momentul neplăcut: "Este ca un frate mai mic pentru mine, am avut întotdeauna grijă de el. Astăzi m-a întristat. Am returnat o minge celor din Costa Rica, iar el m-a insultat. Avea dreptate, au tras mult de timp, dar acea minge nu ne aparţinea. Am fost dezamăgit de atitudinea sa. I-am spus asta când s-au calmat lucrurile", a dezvăluit Silva conform Marca.com.


Mascherano, lovit de Pavon
În fine, tensiunea cea mai mare se resimte acum în lotul Agentinei, care are nevoie de o victorie la scor în faţa Nigeriei, în ultima rundă, pentru a se califica mai departe. Eşecul în faţa Croaţiei a lăsat urme adânci, poate ireparabile. Richardo Caruso Lombardi (56 de ani), antrenor argentinian, a povestit cotidianului Ole un incident incredibil petrecut după acest eşec.  Acesta susţine că veteranul Javier Mascherano, liderul echipei, a fost lovit cu pumnul de Cristian Pavon, atacantul de 22 de ani de la Boca Juniors. Totul ar fi pornit de la reproşurile pe care Mascherano i le-a adresat lui Caballero pentru greşeala comisă la primul gol al croaţilor.
"Mascherano i-a spus lui Caballero «Uite ce ai făcut» şi l-a înjurat de mamă. Pavon a fost singurul care i-a luat partea: «Gata, nu mai spune nimic! Săracul, lasă-l». Mascherano a replicat: «Ce vrei, copile? Te joci cu focul». Atunci Pavon i-a tras una", a afirmat Caruso într-un video postat de cei de la ole.com.

mascherano



Sârbii îi acuză pe elveţieni: “O provocare ruşinoasă”
FIFA a deschis o procedură disciplinară ce-i vizează pe jucătorii naţionalei elveţiene Granit Xhaka, Xherdan Shaqiri, ambii de origine kosovară. După ce au marcat golurile prin care Elveţia a întors scorul în faţa Serbiei, cei doi s-au bucurat imitând prin gesturi vulturul cu două capete de pe drapelul albanez. Un gest pe care FIFA îl consideră cu tentă politică.
Dacă presa sârbă a denunţat "provocarea ruşinoasă", la Pristina, capitala Kosovo, media a salutat "o prestaţie extraordinară" a celor doi jucători, vorbind despre "isteria" declanşată de gesturile lui Xhaka şi Shaqiri. Preşedintele Kosovo, Hashim Thaci, i-a felicitat pe cei doi jucători: "Victoria este binemeritată. Mândru de voi! Kosovo vă iubeşte!”.
Presa elveţiană, în ciuda euforiei victoriei, a criticat gestul celor doi jucători. «Xherdan Shaqiri şi Granit Xhaka au un mare talent. Dar sensibilitatea lor politică şi conştiinţa socială lasă mult de dorit", a scris Neue Zuercher Zeitung (NZZ).
 

Imagine indisponibilă
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite