Interviu Cristina Neagu: „Întotdeauna am avut dureri şi nu voi scăpa niciodată de ele“. Ce spune despre şansele la o medalie la CM
0Cea mai bună handbalistă a României, Cristina Neagu, a dat mai multe declaraţii interesante în timpul unei emisiuni televizate.
Căpitanul primei reprezentative a vorbit la Digisport despre accidentările şi recuperările din timpul carierei şi în special despre problemele pe care le-a avut la genunchi: „Întotdeauna am avut dureri şi nu voi scăpa niciodată de ele. După accidentare, piciorul e ca o legumă la început. Este foarte dureros”, a explicat Neagu
Handbalista a vorbit şi despre relaţiile de prietenie dintre handbaliste şi a explicat care este diferenţa dintre fete şi băieţi: „Băieţii se înjură, apoi ies la o bere. La noi e mai greu. Nu stai să te gândeşti cum te-ai exprimat, ce grimasă ai folosit pe teren. Trebuie să fim prietene bune pe teren şi la antrenamente, nu ai cum să faci asta şi în afara lui. Cine spune că e altfel minte”, a mai spus Cristina.
Sportiva a abordat şi subiectul primei reprezentative şi consideră că şansele de a se impune la turneul final al Campionatului Mondial din Japonia, care va avea loc în luna decembrie, sunt foarte mici: „Echipa e în continuare în reconstrucţie. E foarte greu să luăm o medalie de aur în acest moment”, a declarat Neagu.