Coronavirus. Europa „fierbe“: Getafe refuză să meargă la Milano pentru meciul cu Inter! Declaraţii acide
0Preşedintele clubului din La Liga a anunţat, răspicat, că acceptă inclusiv pierderea partidei tur la masa verde, însă nu-şi va trimite echipa într-o ţară aflată în carantină din cauza unei epidemii.
UEFA insistă, deocamdată, că toate partidele europene să se joace conform programării, singura măsură luată, în unele cazuri, fiind închiderea porţilor şi disputarea meciurilor în faţa unor tribune goale. Mai mult, forul de la Nyon a anunţat că nici nu se pune problema amânării Euro 2020, aşa cum cer italienii, pentru anul viitor.
Doar că, în acest moment, UEFA se confruntă cu o situaţie critică. Concret, cei de la Getafe nu vor să joace meciul de joi seară, de la Milano, cu Inter din optimile Ligii Europa. Potrivit goal.com, anunţul oficial a fost făcut de preşedintele celor de la Getafe, Angel Torres Sanchez.
Ce a spus preşedintele celor de la Getafe?
*Le-am cerut celor de la UEFA să ne dea o alternativă pentru prima manşă, care trebuie să aibă loc la Milano. Dacă lucrurile nu se vor schimba, Getafe nu va face deplasarea în Italia. Nu vrem să mergem într-un oraş afectat de coronavirus, când n-avem nevoie de aşa ceva.
*Am cerut şi ajutorul Federaţiei Spaniole de Fotbal pentru a ne susţine cererea de suspendarea a partidei.
*Dacă trebuie să pierdem meciul la masa verde, îl pierdem. Nu voi asuma niciun risc. E un moment delicat, dar, dacă trebuie să fie aşa, aşa să fie.
*Mi s-a spus să cer un permis de călătorie în Italia. Dar nu voi cere aşa ceva. Nu o să mă duc unde nu vreau să mă duc.
*Oamenii de la Inter cu care am vorbit mi-au spus că e de neînţeles că ni s-a cerut să facem deplasarea acolo.
*Getafe nu va face deplasarea la Milano. Fie că jocul se va muta de acolo, fie că se va amâna. Cred că decizia amânării e cea mai înţeleaptă.