Copil şi-a încheiat socotelile în proba de simplu de la Wimbledon! Suma imensă primită pentru unica victorie din calificări
0Cel mai bine clasat român în topul masculin ATP, Marius Copil, a fost eliminat în turul al doilea al calificărilor pe tabloul principal al celui de al treilea Grand Slam al anului.
Jucătorul de pe poziţia 222 ATP a fost învins, joi, cu scorul de 7-6 (5), 4-6, 7-5, de francezul Antoine Hoang (151 ATP).
Chiar dacă a câştigat o singură partidă la Londra, Marius Copil şi-a asigurat un premiu de 15.500 de lire sterline (18.000 de euro) şi opt puncte ATP.
Românul este înscris şi în proba de dublu, unde va face pereche cu britanicul Jay Clarke. Cei doi au primit un wildcard din partea organizatorilor.