CM 2014. Nishimura, Isus pe Corcovado. Croaţii îl batjocoresc pe japonezul care i-a dezavantajat cu Brazilia
0
Prestaţia japonezului Yuichi Nishimura, de la meciul Brazilia - Croaţia 3-1, a scos din minţi toată Croaţia, care l-a pus la zid pe arbitrul nipon.
Fanii croaţilor şi-au vărsat năduful pe reţelele de socializare, unde au postat tot felul de mesaje şi fotografii ironice la adresa japonezului. Şi fpresa mondială a luat atitudine, spunând că e inadmisibil ca fotbaliştii croaţi să fie dezavantajaţi în asemenea hal."Brazilia a învins cu 3-1 Croaţia: în dezavantaj după autogolul lui Marcelo, Selecao a remontat cu dubla stelei sale şi golul lui Oscar. Dar penalty-ul desprinderii a fost un cadou de la arbitru. Când un egal părea foarte probabil, arbitrul japonez Nishimura a dictat penalty pentru faultul lui Lovren asupra lui Fred. Foarte generos pentru unii, inexistent pentru toţi ceilalţi”, au scris cei de la Gazzetta dello Sport
.Englezii de la The Guardian au punctat şi ei:“Neymar a asigurat Braziliei debutul cu o victorie. Brusc, de nicăieri, un penalty. O decizie greşită, Fred a căzut de lângă Lovren, iar croaţii s-au înfuriat că arbitrul a văzut penalty.”

