Ciorba reîncălzită, felul cel mai gustat de managerul român: statistici care definesc ce înseamnă lipsa de strategie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Incompetenţa conducătorilor şi disperarea şomerilor de a semna un contract în orice condiţie a dat naştere la o situaţie ruşinoasă.

Insolvenţa a „ucis“ orice miză pentru Petrolul şi Dinamo în acest final de campionat, însă nici în condiţiile în care aceste echipe nu mai au pentru ce lupta, conducătorii lor nu sunt în stare de un comportament normal.

În doar 24 de ore, Rednic a plecat de la Petrolul ca să preia Dinamo, iar Dinamo l-a dat afară pe Flavius Stoican, pe care îl readusese la trei luni de la prima concediere, pentru a-i face loc lui Rednic. Iar Petrolul a umplut golul lăsat de dezertarea „Puriului“ prin instalarea lui Mihai Teja, care a ajuns la cea de a patra sa echipă în actuala stagiune!

Incompetenţa conducătorilor şi disperarea antrenorilor de a semna un contract în orice condiţii a dat naştere la o situaţie ruşinoasă în 2014-2015. Avem şapte tehnicieni care au avut minimum două echipe diferite:  

*Mircea Rednic - Petrolul, Dinamo

*Marius Şumudică - Chiajna, Astra

*Mihai Teja - Universitatea Cluj, România U-21, Dinamo, Petrolul

*Adrian Falub - ASA Târgu-Mureş, Universitatea Cluj

*Cristi Pustai - ASA Târgu-Mureş, Rapid

*Florin Marin - Ceahlăul, Oţelul

*Daniel Isăilă - Astra, secund la naţională

Vorbe goale la prezentarea lui Rednic

Dinamo a anunţat, mai întâi, pe site-ul oficial despărţirea de Flavius Stoican pentru a doua oară în acest sezon. „Am venit, ca şi în primul mandat, cu inima deschisă şi am încercat să fac totul pentru a urca echipa în clasament. Am venit într-un moment greu, luând echipa din mers, după trei etape din returul campionatului. Din păcate, lucrurile nu au ieşit aşa cum mi-am propus“, a spus Stoican.

A urmat prezentarea lui Mircea Rednic în care finanţatorul Ionuţ Negoiţă a oferit o serie de declaraţii ridicole, în condiţiile în care Dinamo a schimbat de patru ori antrenorul în 30 de etape!

„Ne dorim profesionalism, creştere, dar una durabilă, performanţă şi o perioadă în care să ajungem cât mai repede sus şi să stăm cât mai mult acolo“, a spus Negoiţă. Acesta a lăsat de înţeles că Daniel Stanciu, îndepărtat între timp, n-a dorit aducerea „Puriului“ în pauza dintre tur şi retur: „În iarnă, Rednic nu era agreat de cine era atunci, aşa că, practic, revenirea lui Dinu Gheorghe a coincis şi cu revenirea lui Mircea Rednic“.

„Gata cu reconstrucţia“

Instalat pentru a treia oară pe banca roş-albilor, unde mai fusese în 2006-2007 şi în 2008-2009, Rednic şi-a marcat revenirea, de asemenea, cu vorbe mari.

„Îmi doream de mult să ajung, din nou, la Dinamo. Cred că s-a treminat cu construcţia-reconstrucţia de la Dinamo. Am semnat pe doi ani. Am acceptat să iau echipa de acum, pentru a vedea în aceste patru meciuri cum se descurcă băieţii, să le găsesc locul potrivit, vrem să mai creştem în clasament. Vrem ca de la anul să luptăm pentru câştigarea campionatului“, a spus tehnicianul care a luat un singur trofeu cu Dinamo, ultimul titlu din vitrina clubului, cucerit în stagiunea 2006-2007.

CITEŞTE ŞI:

*Dinamo detonează „bomba“ şi anunţă că un jucător a „trântit“ derby-ul cu Steaua: Negoiţă a povestit totul în faţa presei

39 de schimbări de antrenori au avut loc în cele 30 de etape scurse din acest sezon, record pentru campionatul românesc.
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite