Cei mai mari şahişti ai lumii vin la Bucureşti: Garry Kasparov, la ceremonia de deschidere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Garry Kasparov, o legendă vie a şahului
Garry Kasparov, o legendă vie a şahului

Zece dintre cei mai mari şahişti ai lumii, potrivit clasamentului FIDE, printre care şi primul jucător al României, la acest moment, se confruntă săptămâna viitoare, la Bucureşti, în prima etapă a circuitului internaţional Grand Chess Tour 2022.

La ceremonia de deschidere din 4 mai va fi prezentă o personalitate marcantă a şahului mondial: Garry Kasparov, considerat cel mai bun jucător din toate timpurile.

Prima din cele cinci etape ale turneului internaţional Grand Chess Tour – unul dintre cele mai importante turnee de şah la nivel global – va debuta săptămâna viitoare, la Bucureşti. Zece mari maeştri ai şahului (GM), aflaţi printre cei mai buni jucători din lume, precum şi jucătorul numărul 1 al României (care a primit un wildcard pentru această etapă) se vor duela în competiţia Superbet Chess Classic România 2022.

Firouzja

Cei 10 jucători de şah care concurează în etapa de la Bucureşti sunt: 

•GM Alireza Firouzja - foto (Franţa) – locul 2 în lume şi primul an când joacă în tot circuitul GCT

•GM Levon Aronian (SUA) – locul 6 mondial, jucător aflat în lupta pentru un loc în Turneul Candidaţilor 2022

•GM Fabiano Caruana (SUA) – locul 4 în lume, jucător aflat în lupta pentru un loc în Turneul Candidaţilor 2022

•GM Wesley So (SUA) – câştigător al GCT 2021 şi câştigător al etapei Paris Rapid & Blitz 2021.

•GM Shakhriyar Mamedyarov (Azerbaijan) – locul 3 la GCT 2021 şi câştigătorul Superbet Chess Classic România 2021

•GM Ian Nepomniachtchi (FIDE) – locul 5 în lume, challenger la titlul mondial în cadrul CM 2021, jucător aflat în lupta pentru un loc în Turneul Candidaţilor 2022

•GM Richard Rapport (Ungaria) – locul 10 mondial, jucător aflat în lupta pentru un loc în Turneul Candidaţilor 2022

•GM Maxime Vachier-Lagrave (Franţa) – locul 2 la GCT 2021, câştigător al Cupei Sinquefield 2021 şi câştigător al GCT Croaţia 2021

•GM Leinier Dominguez (SUA) – Primul an când joacă în circuitul GCT, jucător aflat în lupta pentru un loc în Turneul

•GM Bogdan Deac (România) – cel mai bun şahist al României (locul 59 mondial), a obţinut titlul suprem, de mare maestru internaţional în şah (GM) înaintea împlinirii vârstei de 15 ani, la doar 14 ani şi 7 luni, devenind la vremea respectivă cel mai tânăr GM din lume. A debutat în echipa naţională de seniori la 14 ani. În iulie 2019 a fost cotat de către FIDE ca fiind al 8-lea junior din lume. 

Sah

Cu importanţă strategică în stabilirea celui mai bun şahist al lumii, competiţia de la Bucureşti va fi de şah clasic, în care jucătorii vor juca în sistem turneu, fiecare cu fiecare, iar câştigătorul va fi decis în urma punctajului acumulat. Premiile etapei de la Bucureşti ajung la 350.000 de dolari. 

Inaugurarea turneului va avea loc, miercuri, 4 mai, începând cu orele 16.00, cu participarea extraordinară a multiplului campion mondial, Garry Kasparov, alături de directorul executiv al Grand Chess Tour - Michael Khodarkovsky, premierul României - Nicolae Ciucă, preşedintele Senatului României - Florin Cîţu, preşedintele Camerei Deputaţilor - Marcel Ciolacu, preşedinta Fundaţiei Superbet - Augusta Dragic, cei 10 jucători, precum şi invitaţi din diverse medii socio-profesionale şi din mass-media. 

Deschiderea evenimentului va consta într-o prezentare a turneului şi a jucătorilor primei etape, tragerea la sorţi a jucătorilor înscrişi în competiţie, urmată de prima mutare, făcută de marele maestru internaţional Garry Kasparov cu un invitat special, o sesiune de întrebări dedicată presei, precum şi o serie de momente realizate cu invitaţii, cu participarea celor 10 GM şi a lui Garry Kasparov. 

Ceremonia de deschidere a turneului de şah, ce va transmite un mesaj de încredere şi speranţă, de celebrare a vieţii, a păcii, a valorilor universale şi a minţilor care se pun în slujba binelui, sub sloganul “Uniting Minds”, va fi transmisă în direct pe TVR 1, precum şi pe site-ul grandchesstour.org.

Competiţia de şah se va desfăşura la Sheraton Bucharest Hotel, din Capitală, în perioada 5-14 mai, cu o zi de odihnă pe 10 mai. 

În fiecare zi, partidele încep la orele 15.00 şi se termină în jurul orelor 20.00. Deschiderea fiecărei zile competiţionale se va face printr-o primă mutare făcută de invitaţi speciali, sportivi, oficiali şi diverse personalităţi ale vieţii publice din România.

Evenimentul va fi deschis şi publicului larg. Iubitorii acestui sport pot rezerva de pe site-ul www.superchess.ro bilete de participare pentru urmărirea jocurilor celor 10 GM, direct în sala de competiţie. Biletele se găsesc în număr limitat. 

Federaţia Română de Şah este co-organizator şi partener al etapei de la Bucureşti, împreună cu Fundaţia Superbet. În prezent, România se situează pe locul 27 din 186 de ţări, la nivel mondial, în clasamentul FIDE.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite