Carlo Ancelotti a egalat un record la Real pe care l-au mai reuşit doar doi antrenori. Unul e Mourinho

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un atacant uriaş şi un antrenor de clasă. FOTO AP
Un atacant uriaş şi un antrenor de clasă. FOTO AP

Marţi seară, Messi (27 de ani) a doborât recordul de goluri înscrise în Liga Campionilor, care-i aparţinea lui Raul (71) şi a ajuns la 74 de reuşite în cea mai tare competiţie intercluburi. O zi mai târziu, Real a câştigat la Basel cu golul lui Ronaldo (29 de ani).

A fost încă un semn că în următorii ani, argentinianul şi portughezul se vor lupta direct pentru a ridica această ştachetă cât mai sus. Avantajul vârstei îl are argentinianul, dacă ţinem cont că, în urmă cu doi ani, Ronaldo nu avea marcate „decât“ 48 de goluri în Liga Campionilor. 

Victoria de la Basel (1-0) a confirmat şi parcursul excelent pe care-l traversează „galacticii“ sub bagheta lui Carlo Ancelotti (55 de ani). 

Realul condus de tehnicianul italian a ajuns la 15 victorii consecutive, în toate competiţiile, o performanţă pe care echipa „blanco“ n-a mai reuşit-o decât de două ori, cu Miguel Muñoz (sezonul 1960-1961) şi José Mourinho (2011-12). 

„N-am jucat foarte bine cu Basel, am evoluat mai lent, dar până la urmă ne-am apărat bine. E o mare realizare faptul că am reuşit acest parcurs, de 15 victorii consecutive. Sper să-l extindem“, a declarat Ancelotti. Cu o victorie sâmbătă, la Malaga, italianul va fi unic în istoria Realului. 

Vezi şi 

INFOGRAFIE Lionel Messi e IReal! A „furat” un record pe care l-a deţinut doar echipa madrilenă

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite