Biografia lui Ibrahimovici a fost la un pas să câştige Premiul August din Suedia
0Biografia lui Zlatan Ibrahimovici a fost nominalizată la Premiul August, pe care nu l-a câştigat, însă. Învingătoare a ieşit biografia lui Raoul Wallenberg, considerat erou naţional în Suedia.
Biografia lui Zlatan Ibrahimovici a fost înscrisă în cursa pentru câştigarea „Premiului August“ la premiile literare suedeze. Câştigătoare a fost însă cartea scrisă în memoria lui Raol Wallenberg, considerat erou naţional în Suedia.
Wallenberg a salvat zeci de mii de evrei la Budapesta, cărora le-a oferit acte suedeze, în jurului anului 1944-Biografia lui poartă semnătura scriitoarei Ingrid Carlberg.
Biografia fotbalistului lui PSG este intitulată „Eu, Zlatan Ibrahimovici“, a fost scrisă în colaborare cu jurnalistul suedez David Lagercrantz şi cuprinde viaţa fotbalistului din cartierul Rosengaard, ascensiunea carierei sale, stările prin care a trecut pe când juca în tricoul Barcelonei şi diverse anecdote despre el.
Premiul August se decernează în memoria dramaturgului suedez August Strindberg. Scriitorul a generat o influenţă serioasă în literatura universală a secolului XX, prin originalitatea personajelor sale. Una dintre cele mai cunoscute şi apreciate piese ale sale este „Domnişoara Iulia“, care se pune în scenă inclusiv în Bucureşti.
Zlatan Ibrahimovici a evoluat de-a lungul carierei sale la echipe precum Ajax Amsterdam, Juventus, Inter Milan, Barcelona şi AC Milan. Palmaresul suedezului cuprinde două titluri din Eredivisie (Olanda), unul în Primera Division (Spania), patru în Serie A (Italia), o Cupă şi o Supercupă ale Olandei şi două Cupe şi trei Supercupe ale Italiei.
În prezent, Ibrahimovici evoluează în tricoul lui Paris Saint-Germain, pentru care a jucat 11 partide şi a marcat de 12 ori.