Australian Open oferă o premieră la un Grand Slam: Concluzie după prima săptămână de meciuri

0
Publicat:

Australian Open 2023 a stabilit, deocamdată, mai multe recorduri de asistență, însă, la ce rezultate se înregistrează, n-ar fi de mirare ca, paradoxal, cifrele să scadă, pe măsură ce avansăm în competiție.

Novak Djokovici poate câștiga Australian Open pentru a 10-a oară în carieră. FOTO: Arhiva Adevărul
Novak Djokovici poate câștiga Australian Open pentru a 10-a oară în carieră. FOTO: Arhiva Adevărul

Explicația e simplă: în primele tururi, lumea a luat cu asalt tribunele pentru a vedea vedete precum Nadal (2 ATP), Ruud (3 ATP), Medvedev (8 ATP), la băieți, sau Swiatek (1 WTA), Jabeur (2 WTA) și Sakkari (6 WTA), la fete. Doar că, în mod șocant, toți acești jucători au plecat acasă, după prima săptămână! Așadar, în premieră în era Open (a început în 1968), asistăm la un Grand Slam în care primii doi favoriți, atât la masculin, cât și la feminin, au fost eliminați, înainte de sferturi.

În acest moment, americanca Jessica Pegula (3 WTA) are cel mai bun clasament dintre fetele rămase în competiție, în timp ce, la băieți, acest statut îi aparține lui Stefanos Tsitsipas (4 ATP). De remarcat însă că niciunul dintre ei n-a câștigat până acum un Grand Slam. Pegula are cinci prezențe în sferturi (Australian Open 2021, 2022, 2023, French Open 2022 și US Open 2022), în timp ce Tsitsipas a înregistat cel mai bun rezultat la un turneu major, la Roland Garros 2021, când a atins finala. În rest, grecul are trei semifinale, la Australian Open (2019, 2021 și 2022).

Australian Open 2023, simplu, feminin

Optimi

*Swiatek (1 WTA) – Rybakina (25 WTA) 4-6, 4-6

*Ostapenko (17 WTA) – Gauff (7 WTA) 7-5, 6-3

*Pegula (3 WTA) – Krejcikova (23 WTA) 7-5, 6-2

*Azarenka (24 WTA) – Zhu (87 WTA) 4-6, 6-1, 6-4

*Pliskova (31 WTA) – Zhang (22 WTA)

*Linette (45 WTA) – Garcia (4 WTA)

*Sabalenka (5 WTA) – Bencic (10 WTA)

*Vekic (64 WTA) – Fruhvirtova (82 WTA)

Se vor juca în noaptea de duminică spre luni.

Sferturi

*Pegula (3 WTA) - Azarenka (24 WTA)

*Rybakina (25 WTA) – Ostapenko (17 WTA)

Australian Open 2023, simplu, masculin

Optimi

*Nishioka (33 ATP) – Khachanov (20 ATP) 0-6, 0-6, 6-7

*Hurkacz (11 ATP) – Korda (31 ATP) 6-3, 3-6, 2-6, 6-1, 6-7

*Tsitsipas (4 ATP) – Sinner (16 ATP) 6-4, 6-4, 3-6, 4-6, 6-3

*Lehecka (71 ATP) - Auger-Aliassime (7 ATP) – 4-6, 6-3, 7-6, 7-6

*Shelton (89 ATP) – Wolf (67 ATP)

*Rublev (6 ATP) – Rune (10 ATP)

Se vor juca în noaptea de duminică spre luni.

*Bautista-Agut (25 ATP) – Paul (35 ATP)

Luni dimineață, după ora 07.00, Eurosport

*De Minaur (24 ATP) – Djokovici (5 ATP)

Luni dimineață, după ora 10.00, Eurosport

Sferturi

*Khachanov (20 ATP) – Korda (31 ATP)

*Lehecka (71 ATP) - Tsitsipas (4 ATP)

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite