Australia arde, jucătorii nu pot respira, iar oficialii au trimis un email: „A fost o palmă peste faţă!“
0
Australian Open 2020 se va juca în condiţii sufocante, augmentând provocările pentru toţi sportivii aflaţi la start. Incendii devastatoare mistuie Australia de la începutul lui iulie 2019, iar calitatea aerului este critică. Organizatorii au refuzat totuşi să amâne startul calificărilor, iar reacţiile dure din partea sportivilor se adună cu viteză.
Britanicul Liam Brady a dezvăluit, potrivit BBC, că jucătorii au primit, pe email, o scrisoare din partea ATP şi Tennis Australia, prin care erau informaţi că trebuie să joace în calificări conform planificării iniţiale. Brady a catalogat mesajul drept revoltător. „Condiţiile sunt dificile şi reprezintă o provocare, dar experţi medicali le declară acceptabile pentru a juca“, era concluzia transmisă de oficiali. Brady a spus însă că pe teren, în turul întâi al calificărilor, a simţit că îi fierbe sângele în vene.
„Acel email a fost o palmă peste faţă pe care am primit-o. Oamenilor din Melbourne li s-a spus să ţină animalele în casă în ziua în care eu a trebuit să joc, iar noi am fost puşi să ieşim în soare, pentru o confruntare fizică brutală. Ce ar trebui să facem ca să ajungem să fim uniţi? Unde este grija pentru jucători şi jucătoare? În circuit, lăsăm de la noi în atâtea situaţii care nu sunt în regulă, dar vine un moment în care trebuie să luptăm pentru a ne proteja. Toţi jucătorii trebuie protejaţi, nu doar câţiva“, a transmis britanicul.
„Sânge şi ceva negricios“
Un alt jucător implicat în calificări, americanul Noah Rubin, în vârstă de 23 de ani, fost câştigător al Wimbledonului juniorilor, a spus că după ce a terminat meciul din calificări, din nas îi curgea „sânge şi ceva negricios“, având totodată ochii iritaţi. „Este un gust amar pe care îl simţim la propiu în gură. Este o dezamăgire. Ne pare rău pentru ceea ce se întâmplă cu incendiile, dar toată lumea abia aşteaptă să plece de aici, deşi iubim să jucăm în Australia. Nu putem juca în sală, dar de ce nu găsim o soluţie?“, a mai întrebat americanul.
Organizatorii iau în calcul doar posibilitatea de a juca meciurile de pe tablourile principale cu acoperişul tras pe cele trei arene principale: „Rod Laver Arena“, „Margaret Court“ şi „Melbourne Arena“.
Scene dramatice în calificări
Slovena Dalila Jakupovic a fost pe punctul de a leşina pe teren la debutul în calificări, părăsind terenul la finalul setului secund, deşi îl câştigase pe primul, din cauza ameţelii, simţind că nu îşi mai poate mişca picioarele. Maria Şarapova, Eugenie Bouchard sau Bernard Tomic se numără printre sportivii care s-au plâns de condiţiile grele din Australia, însă, cu toate acestea, Tennis Australia insistă să anunţe că situaţia este sub control, având interesele jucătorilor în vedere.