„Alex Chipciu Show“ la Severin: Steaua a zdrobit Pandurii în cel mai reuşit meci din noul sezon

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alex Chipciu
Alex Chipciu

Criticat vehement după prestaţiile sale şterse în primele trei partide oficiale ale sezonului, mijlocaşul de 26 de ani a dat cel mai bun răspuns posibil: a fost omul partidei, a reuşit o „dublă“, iar al doilea său gol poate deveni încă de acum cel mai frumos al acestui campionat.

Mirel Rădoi poate răsufla uşurat! Steaua e într-o creştere evidentă de formă. După pierderea Supercupei şi un joc insipid cu Petrolul, în prima etapă a Ligii I, campioana a obţinut prima victorie în meciul cu AS Trencin, iar sâmbătă, la Severin, a arătat excelent.

Practic, după 28 de minute, când Chipciu a deschis scorul din centrarea lui Stanciu, meciul a fost la discreţia Stelei. Acelaşi Chipciu a făcut 2-0, în minutul 52, cu un şut fabulos, direct la vinclu, de la aproximativ 30 de metri. Scorul final a fost stabilit după ce ultimele două achiziţii ale roş-albaştrilor, Tade şi Hamroun au colaborat perfect, ultimul punctând pentru 3-0 (64).

Scorul putea fi şi mai mare, însă ratările oaspeţilor, plus faptul că, treptat, Rădoi a scos „piesele grele“ (Stanciu, Popa şi Tade) au făcut ca gorjenii să nu fie umiliţi şi mai rău într-o partidă de pe teren propriu.

Steaua va aborda returul cu AS Trencin (miercuri, ora 21.30, Pro TV), într-o formă excelentă, în timp ce echipa pregătită de Edward Iordănescu, singura câştigătoare în runda inaugurală, a revenit cu picioarele la pământ.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite