Accident groaznic la Jocurile Asiatice. Un atlet i-a rupt piciorul unui oficial după ce a aruncat prost ciocanul VIDEO

0
Publicat:

Un oficial de la Jocurile Asiei a suferit o fractură la picior şi o hemoragie severă după ce a fost lovit accidental de un ciocan aruncat de un concurent, în competiţia de atletism. El este acum în stare stabilă, a declarat duminică un purtător de cuvânt al Jocurilor, potrivit Reuters.

Sâmbătă, la Jocurile Asiatice, kuweitianul Ali Zankawi a aruncat prost ciocanul, pe care l-a proiectat în afara terenului, chiar în piciorul unui oficial. Îngrozit, Zankawi a alergat spre arbitru Huang Qinhua, în vârstă de 62 de ani. Acesta din urmă s-a clătinat ameţit, în timp ce kuweitianul a încercat să oprească sângerarea strângând cu mâinile coapsa victimei sale. Apoi, personalul medical a intervenit și l-a preluat pe Huang pe o targă. Acestuia i s-a aplicat un garou, apoi a fost trimis la un spital din apropiere.

Sportivul a încercat să oprească sângerarea cu propriile mâini. Foto APF
Sportivul a încercat să oprească sângerarea cu propriile mâini. Foto APF

”A ajuns la spital, unde a fost diagnosticat cu o fractură deschisă de tibie şi peroneu", a declarat purtătorul de cuvânt al Jocurilor, Xu Deqing, într-o conferinţă de presă duminică. "În prezent, semnele sale vitale sunt stabile". Finala a fost câştigată de Wang Qi din China, iar Ali Zankawi a terminat al optulea.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite