A sosit ora revanşei pentru Hănescu: a „dormit“, ca de obicei, dar a fost trezit de public, iar acum e în faţa unui meci mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Hănescu
Victor Hănescu

Jucătorul de 32 de ani s-a calificat în turul II la „BRD Năstase-Ţiriac Trophy“, iar miercuri, de la ora 14, îl va întâlni pe Gilles Simon, un adversar care, în 2007, l-a împiedicat să realizeze o performanţă importantă.

După eliminarea lui Patrick Ciorcilă, luni, în primul tur, trei români au rămas pe tabloul principal la „BRD Năstase-Ţiriac Trophy“: Victor Hănescu (locul 84 în lume), Marius Copil (locul 167) şi Adrian Ungur (locul 118).

Primii doi s-au impus, marţi, şi s-au calificat în turul II, în timp ce confruntarea lui Ungur cu canadianul Vasek Pospisil (locul 29 ATP) e în desfăşurare. 

„Hăne“, trezit de public

Cel mai aşteptat meci al zilei pentru cei 4.000 de români aflaţi în tribune a fost cel în care Victor Hănescu l-a întâlnit pe israelianul Dudi Sela (locul 81 în lume). Acesta s-a obişnuit să se dueleze cu români, încă din primul tur, după ce, în 2012, a dat peste Adrian Ungur pe care l-a şi învins. De această dată însă, Sela a fost luat tare de Hănescu, românul conducând cu 4-1 după numai 20 de minute. Setul s-a încheiat cu scorul de 6-3 pentru „Hăne“. 

În stilul său caracteristic, acesta a cam „dormit“ în al doilea set, iar Sela a reuşit un break şi echilibrul s-a menţinut până la 4-4. Publicul şi-a trezit însă favoritul, iar Victor s-a impus cu 6-4, ajungând în turul II.

Acolo, jucătorul de 32 de ani îl va întâlni pe Gilles Simon (locul 28 ATP) şi învingător, la Bucureşti, în 2007, 2008 şi 2012. La primul său triumf, francezul l-a învins chiar pe Hănescu în finală, scor 4-6, 6-3, 6-2. Duelul Hănescu – Simon e programat pentru miercuri, de la ora 14.00.

Celălalt român care a ajuns în turul II a fost Marius Copil. Acesta l-a învins pe francezul Adrian Mannarino (locul 90 în lume), scor 6-1, 6-4. Următorul adversar al lui Copil va fi francezul Paul-Henri Mathieu (locul 102 ATP), iar meciul e programat pentru miercuri, după confruntarea Hănescu – Simon.

7.405

euro şi 20 de puncte ATP va primi Victor Hănescu pentru accederea în turul II.

UPDATE 21.31 - Adrian Ungur a trecut de Vasek Pospisi, scor 5-7, 6-2, 6-1.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite