Vladimir Putin l-a contactat telefonic pe Elton John şi i-a propus o întrevedere oficială
0Preşedintele rus Vladimir Putin l-a contactat telefonic pe cântăreţul Elton John şi i-a propus o întrevedere oficială, a anunţat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt de la Kremlin, citat de BBC.
Cântăreţul britanic declarase anterior că doreşte să se întâlnească cu preşedintele rus pentru a discuta despre „atitudinea ridicolă“ a acestuia în ceea ce priveşte drepturile persoanelor gay din Rusia.
După acea declaraţie, Elton John a fost victima unei farse telefonice, organizată de doi prezentatori ai unei emisiuni TV umoristice, care au pretins că erau preşedintele rus şi un translator al său.
Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt de la Kremlin, a dezvăluit pentru presa rusă că, de această dată, preşedintele Putin l-a contactat cu adevărat pe cântăreţul britanic, la telefon, şi l-a rugat să nu se simtă ofensat din cauza acelei farse.
Vladimir Putin a declarat, joi, că este dispus să se întâlnească cu Elton John - atunci când agendele lor de lucru le vor permite acest lucru - şi să discute „despre orice chestiune“ care îl interesează pe starul britanic, a precizat Dmitri Peskov.
Rusia a fost aspru criticată pe plan internaţional din cauza legislaţiei sale care îi vizează pe homosexuali, inclusiv pentru o lege din 2013 ce permite condamnarea persoanelor care furnizează informaţii despre homosexualitate unor persoane care nu au împlinit încă vârsta de 18 ani.
Un raport întocmit de Human Rights Watch, în 2014, afirmă că Rusia nu a reuşit să prevină şi să condamne violenţa homofobă, în contextul în care atacurile comise asupra minorităţile s-au intensificat tot mai mult.
Elton John, prins în capcana unor comedianţi celebri
Într-un interviu acordat pentru BBC în luna septembrie, Elton John a spus că atitudinea lui Vladimir Putin faţă de persoanele gay „generează izolare şi prejudicii“ şi este „ridicolă“.
Starul britanic a spus că îşi doreşte să discute despre această chestiune cu preşedintele rus, deşi este conştient de faptul că Putin ar putea să nu îl ia în serios: „Ar putea să râdă de mine pe la spatele meu...şi să creadă că sunt complet idiot.“
Ulterior, într-un mesaj publicat pe contul său de pe platforma online Instagram, Elton John i-a mulţumit lui Vladimir Putin pentru faptul că „l-a contactat“ pentru o discuţie telefonică.
Însă Dmitri Peskov a reacţionat a doua zi şi a spus că articolele din presa occidentală despre acea presupusă conversaţie telefonică „nu erau adevărate“. După aceea, o înregistrare audio a acelei farse telefonice a fost difuzată la postul naţional de televiziune din Rusia.
Prezentatorul TV şi umoristul Vladimir Krasnov a recunoscut că a fost autorul acelei farse, precizând pentru BBC şi pentru cotidianul rus Komsomolskaya Pravda că a fost ajutat în realizarea farsei respective de colaboratorul său Alexei Stoliarov.
Elton John, reacţie elegantă la farsa comedianţilor ruşi
După ce a aflat că a fost victima unei farse, Elton John - care este căsătorit cu producătorul de film David Furnish - a avut o reacţie elegantă şi a declarat public că doreşte în continuare să discute cu preşedintele rus despre drepturile persoanelor LGBT (lesbiene, gay, bisexuali, transgender, n.r.) din Rusia.
„Farsele sunt amuzante. Homofobia, pe de altă parte, nu e niciodată amuzantă. Iubesc Rusia şi oferta mea de a discuta cu preşedintele Putin despre drepturile comunităţii LGBT rămâne valabilă. Voi lupta întotdeauna pentru acei oameni care sunt înjosiţi şi discriminaţi“, a declarat starul britanic.
Cântăreţul britanic, homosexual declarat, a încercat fără succes să obţină o întrevedere cu Putin în timp ce se afla în Rusia, în noiembrie 2014, la un an după ce sfidat protestele din această ţară şi a susţinut două concerte în 2013, într-o perioadă agitată în istoria acestui stat, după adoptarea unor legi controversate, care interzic „răspândirea propagandei gay“ în rândul persoanelor sub 18 ani.
În timpul concertului pe care l-a susţinut în 2014 la Sankt Petersburg, artistul britanic a criticat aceste legi şi a făcut în faţa fanilor următoarea declaraţie: „Deşi sunt gay, am simţit întotdeauna că sunt bine primit aici, în Rusia. Dacă nu aş fi sincer în legătură cu ceea ce sunt, nu aş putea să compun aceste cântece. Ele nu înseamnă propagandă gay. Ele reprezintă felul în care eu exprim viaţa. Dacă începem să pedepsim oamenii pentru aşa ceva, atunci lumea îşi va pierde umanitatea.“
Elton John s-a declarat bisexual în 1976, la începutul carierei sale, într-o perioadă în care astfel de recunoaşteri ale orientării sexuale erau rare. În 1984, cântăreţul s-a căsătorit cu o femeie, dar a divorţat patru ani mai târziu. Ulterior şi-a făcut publică homosexualitatea şi a devenit un apărător al drepturilor homosexualilor şi un luptător contra SIDA.
Într-o carieră de aproape cinci decenii, Elton John a reuşit să vândă peste 250 de milioane de albume în toată lumea şi a avut peste 50 de hituri Top 40, devenind unul dintre cei mai de succes cântăreţi ai tuturor timpurilor. Elton John a fost unul dintre cele mai importante nume ale muzicii în anii '70, cu şapte albume consecutive No. 1 în Statele Unite şi şase single-uri No. 1. Succesul său a avut un impact puternic în muzica pop şi a condus la creşterea popularităţii pianului în rock'n'roll.
El continuă să fie un simbol al vieţii publice şi a fost foarte implicat în lupta anti-SIDA, după sfârşitul anilor '80. A intrat în Rock and Roll Hall of Fame în 1994 şi a fost numit cavaler în 1998.