VIDEO Pregătirile Aerosmith, în linie dreaptă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Legendara trupă rock va cânta vineri, pentru prima dată, în România. Peste 1.000 de persoane se ocupă de lucrările de amenajare a spaţiului de concert de la Zone Arena. O desfăşurare impresionantă de forţe se pregăteşte pentru amplasarea scenei. Echipamentul tehnic al trupei va sosi la Bucureşti cu avionul. 

Lucrările vor începe chiar de astăzi, după ce echipamentul tehnic al trupei va ajunge la Bucureşti, cu avionul, potrivit Events, compania organizatoare.

Mai citeşte şi:

Aerosmith, o istorie zbuciumată

Pentru ca show-ul din 18 iunie să fie la înălţimea aşteptărilor, peste 1.000 de persoane vor participa la amenajarea scenei de 500 de metri pătraţi, a tribunelor, dar şi la configurarea backstage-ului.

Iniţial, show-ul Aerosmith era programat să se desfăşoare la Romexpo, dar a fost mutat la Zone Arena. Această schimbare îi avantajează pe spectatorii care au bilete mai în spate, datorită vizibilităţii mai bune. „Un avantaj al relocării la Zone Arena este faptul că este un spaţiu mai lat, care permite mai multor spectatori să fie mult mai aproape de scenă şi să vadă mai bine.

La îmbunătăţirea vizibilităţii vor contribui, de asemenea, ecranele puse la dispoziţie (pe fundalul scenei, pe laterale, pe turnul de control)", a declarat Sorina Burlacu, director general Events, pentru Mediafax. Organizatorii le recomandă spectatorilor să vină la concert cât mai devreme -  începând cu ora 18.00 - pentru a evita aglomeraţia. Preferabil ar fi ca aceştia să folosească mijloace de transport în comun deoarece în zonă nu sunt locuri de parcare.

Se mai găsesc bilete

Intrarea se va face prin Bulevardul Barbu Văcărescu, prin trei puncte de acces: una pentru spectatorii cu bilete la Gazon B şi Gazon A, o alta pentru cei cu bilete la Gazon A şi o a treia pentru persoanele cu locuri la Tribuna Oficială şi la Golden Ring. În deschiderea concertului va cânta trupa Reamonn.

Preţul unui bilet variază între 190 şi 590 de lei. Tichetele pot fi achiziţionate pe www.eventim.ro sau magazinele Germanos, Vodafone, Orange şi librăriile Cărtureşti. 

Mesajul lui Joe Perry şi al trupei pentru fani

Aerosmith în Peru

Aerosmith în Venezuela

Aerosmith în Chile

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite