Topul Forbes al celor mai bogate o sută de celebrităţi din lume: câţi bani au făcut în ultimul an Cristiano Ronaldo, Madonna şi Jennifer Lawrence

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Taylor Swift ocupă poziţia fruntaşă în Top 100, reuşind să-şi depăşească principala rivală FOTO AP
Taylor Swift ocupă poziţia fruntaşă în Top 100, reuşind să-şi depăşească principala rivală FOTO AP

Cântăreaţa americană Taylor Swift, în vârstă de 26 de ani, ocupă primul loc în topul 100 al celor mai bine plătite celebrităţi din lume alcătuit în fiecare an de revista „Forbes“.

Cântăreaţa country-pop Taylor Swift a obţinut în ultimele 12 luni venituri totale de 170 de milioane de dolari, reuşind astfel să o detroneze pe Katy Perry, care anul trecut era învingătoare, cu venituri de 135 de milioane de dolari.

Cel mai recent album semnat de Swift, „1989“, s-a vândut în peste cinci milioane de exemplare doar în Statele Unite, iar lansarea a fost urmată de un turneu mondial încununat de succes. 

Locul secund revine trupei britanice One Direction, veniturile cumulate ale celor patru membri – Niall Horan (22 de ani), Liam Payne (22 de ani), Harry Styles (22 de ani), Louis Tomlinson (24 de ani) – fiind de 110 milioane de dolari. 

Podiumul este completat de autorul american James Patterson (69 de ani), care a câştigat doar în ultimul an 95 de milioane de dolari. Patterson, cunoscut mai ales pentru romanele construite în jurul psihologului fictiv Alex Cross, a vândut peste 300 de milioane de copii ale cărţilor sale şi deţine Recordul Guinness, fiind primul autor care a reuşit să vândă un milion de exemplare online. 

Topul 10 al celor mai bine plătite celebrităţi din lume este completat de prezentatorul american Phil McGraw (65 de ani), realizatorul popularului talk show „Dr. Phil“, şi de fotbalistul portughez Cristiano Ronaldo (31 de ani), care ocupă ex aequo locul al patrulea, cu venituri de 88 de milioane de dolari.

Aceştia sunt urmaţi de comediantul american Kevin Hart (37 de ani), cunoscut pentru rolul din seria „Scary Movie“, aflat pe poziţia a şasea, cu venituri de 87,5 milioane de dolari.

Prezentatorul de radio şi televiziune Howard Stern (62 de ani) ocupă locul al şaptelea, cu venituri de 85 de milioane de dolari, fiind urmat de fotbalistul argentinian Lionel Messi (29 de ani), cu venituri de 81,5 milioane de dolari. Cântăreaţa britanică Adele (28 de ani) este pe poziţia nouă, cu venituri de 80,5 milioane de dolari, după succesul răsunător dobândit odată cu lansarea albumului „25“. Realizatorul radio şi analistul politic Rush Limbaugh (65 de ani) este pe locul al zecelea, cu venituri de 79 de milioane de dolari.

Şi alte cântăreţe celebre se regăsesc în prima parte a Topului 100 – Madonna (57 de ani), pe locul al 12-lea, cu venituri de 76,5 milioane de dolari, şi Rihanna (28 de ani), pe locul al 13-lea, cu 75 milioane de dolari.

Vedeta de televiziune Kim Kardashian (35 de ani), care apare pe coperta revistei Forbes, se află pe poziţia a 42-a, cu venituri de 51 de milioane de dolari, iar cântăreaţa Katy Perry (31 de ani) a avut parte de o scădere drastică a veniturilor, căzând de pe prima poziţie, ocupată în 2015, pe cea de-a 63-a, cu venituri de 41 de milioane de dolari.

În ceea ce priveşte vedetele de la Hollywood, Jennifer Lawrence (25 de ani) ocupă pentru al doilea an consecutiv primul loc în topul celor mai bine plătite actriţe, cu venituri de 46 de milioane de dolari. Pe de altă parte, în topul celor mai bine plătiţi actori s-a produs o răsturnare de situaţie, Dwayne Johnson (44 de ani) reuşind să îl depăşească pe Robert Downey Jr., cu venituri de 64,5 milioane de dolari. 

Numeroşi sportivi de elită se regăsesc în Topul 100 al celor mai bine plătite celebrităţi din lume – jucătorul elveţian de tenis Roger Federer (34 de ani) a obţinut venituri de 68 de milioane de dolari, iar pilotul german de Formula 1 Sebastian Vettel (29 de ani) a încasat în ultimele 12 luni 41 de milioane de dolari. Topul complet poate fi consultat aici

Vedete

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite