Toni Grecu a trăit în direct incendiul de la Matei Balş: „Ardea ca în infern”. Timp de trei săptămâni s-a luptat cu COVID-19
0Toni Grecu a fost internat în spital, infectat cu SARS-CoV-2, mai bine de trei săptămâni. Era la Matei Balş în momentul în care a izbucnit incendiul în urma căruia au murit 19 oameni.
Toni Grecu a descris acele moment ca pe „un film de groază”. Actorul, în vârstă de 61 de ani, a stat internat în spital trei săptămâni şi jumătate, timp în care s-a luptat cu COVID-19. Incendiul dela Spitalul matei Balş
„Incendiul a fost la un etaj mai jos. Nu m-am speriat, am fost foarte lucid şi asumat. A fost un moment groaznic, ardea ca în infern. Eu nu aveam aer şi am mers două etaje pe jos, o asistentă îmi ţinea butelia cu masca pe faţă şi un paramedic mă ţinea de cealaltă mână. Ei m-au ajutat să ies de acolo. Au venit pompierii, paramedicii se luptau cu focul, încercau să scoată oamenii de acolo. Situaţia era ca într-un film de groază. Spitalul ardea pe partea dreaptă, iar bolnavii trebuiau să meargă 150 de metri dintr-o parte în alta, în condiţiile în care noi nu puteam face un singur pas. Am leşinat în ambulanţă”, a povestit actorul de la Divertis într-o emisiune televizată, conform Click.
De la Matei Balş, Toni Grecu a fost mutat la Spitalul Pantelimon, apoi a fost transferat la Spitalul Monza. „După incendiu, după ce am ajuns la Monza, lucrurile au început brusc sa meargă favorabil, în nouă zile am ieşit din spital. În total am stat trei săptămâni şi jumătate spitalizat. Eu patru săptămâni nu am făcut duş. Nu aveam aer să merg nici la WC. Urmam un tratament cu steroid, aveam o mare foame. Este cea mai dură experienţă de viaţă pe care am trăit-o!“.
Vorbind despre COVID-19, Toni Grecu a spus că lumea nu trebuie să ia în glumă virusul. În cazul lui, boala a început violent, timp de trei zile a avut frisoane, iar temperatura era de 37-37,5, ajungând după câteva zile de stat acasă la 38.
„Frisoanele de noapte au fost devastatoare. Eu am făcut furtuna de citokine acasă. Când am făcut 39 de grade am sunat la Salvare. Nu m-am panicat. Anticorpii mei au inflamat plămânii, în trei zile am ajuns la spital cu 50% saturaţie de oxigen. La spital aveam 92 saturaţie, primele zile saturaţia a fost bună. M-au pus pe scaunul de spital şi nu m-au mai lăsat să mă ridic. Din momentul când am intrat în spital, am intrat pe oxigen. Într-o săptămână, starea s-a degradat sub tratament, nu mai puteam sta în picioare”, a povestit actorul.
Citeşte şi:
Topul celor mai extravagante ţinute de la Eurovision. România are un reprezentant