Schwarzenegger a surprins călătorii care au folosit metroul în Viena: pentru ce le-a mulțumit
0Locuitorii Vienei care au mers marți, 3 iunie, cu transportul în comun au avut parte de o surpriză sonoră inedită: vocea legendară a austriacului devenit un star la Hollywood, Arnold Schwarzenegger, le-a mulțumit că aleg metroul, felicitându-i pentru contribuția în lupta împotriva schimbărilor climatice.

„Vă mulțumesc pentru angajamentul vostru în favoarea unei planete sănătoase”, a transmis Schwarzenegger, în germană, pasagerilor aflați în drum spre serviciu. Mesajul, care a rulat pe tot parcursul zilei, a continuat în engleză: „Voi contribuiţi la acțiunea colectivă și la eliminarea poluării.”
Vocea inconfundabilă a actorului s-a auzit de la ora locală 6:00 în toate garniturile de metrou vieneze. În Viena, peste 2,4 milioane de călătorii sunt înregistrate zilnic, la o populație de aproximativ două milioane de locuitori, relatează France24.
Prezent la Viena pentru cel de-al nouălea Austrian World Summit, găzduit în fostul Palat imperial Hofburg, Arnold Schwarzenegger a pledat, în deschiderea evenimentului, pentru implicare activă în combaterea încălzirii globale, indiferent de poziţia ocupată în societate.
Anul acesta, la Austrian World Summit participă fostul prim-ministru britanic Tony Blair, precum și prim-ministrul austriac Christian Stocker și președintele austriac Alexander Van der Bellen.
„Oamenii s-au săturat să se vaite. Ei vor să fie eroi – de la primar şi până la CEO –, capabili să-şi îmbunătăţească viaţa acum”, a declarat starul de la Hollywood.