Poliția din New York, noi informații despre „urmărirea de două ore” de către paparazzi a prințului Harry

0
Publicat:

Departamentul de poliție din New York a informat, miercuri seară, că nu au existat coliziuni, avarii și nimeni nu a fost rănit sau arestat în presupusa urmărire a prințului Harry de către paparazzi pe străzile metropolei americane, scrie BBC.

FOTO: Getty Images
FOTO: Getty Images

  „NYPD a oferit ajutor unei echipe private de securitate care îl proteja pe ducele și pe ducesa de Sussex. Au fost mai mulți fotografi care au făcut acest transport dificil. Ducele și Ducesa au ajuns la destinație și nu au fost raportate coliziuni, somații, nu au fost oameni răniți și nici arestați”, a precizat departamentul de poliție din metropola americană.

Purtătorul de cuvânt al lui Harry a anunțat, miercuri, că acesta, împreună cu soția și mama acesteia, au fost implicați într-o cursă pe străzile New York-ului, fugind de paparazzi care „i-au urmărit agresiv timp de două ore”.

Chiar și o urmărire de 10 minute este periculoasă, spune primarul New Yorkului

Pe acesta temă a vorbit inclusiv primarul orașului, Eric Adams. 

El a spus că până și o urmărire de zece minute ar fi fost „extrem de periculoasă”. Totuși, el a spus că are dubii că a fost vorba de o urmărire de două ore, dar că va cerceta și va afla dacă așa a fost situația.

„Avem mult trafic, multă mișcare. Mulți oameni ne folosesc străzile. Orice fel de urmărire în viteză mare care implică ceva de acest fel este nepotrivită”, a spus oficialul american, referindu-se la presupusă urmărire invocată de Harry Mountbatten și Meghan Markle.

Adams a vorbit și de moartea prințesei Diana, comparând situațiile și spunând că ar fi fost „oribil” dacă un trecător nevinovat ar fi fost rănit sau ucis în acest incident. El a mai spus că deși paparazzi vor să facă fotografia perfectă, „siguranța publică trebuie să fie mereu cea mai importantă”. Conform informațiilor pe care le-a primit, spune Adams, doi ofițeri de poliție ar fi putut fi răniți.

„New York nu este ca un orășel de pe undeva. Nu ar trebui să mergi cu viteză nicăieri, dar acesta este un oraș foarte dens populat”, a mai spus el.

Prințul Harry și Meghan Markle ar fi luat un taxi

Există acum detalii de la șoferul de taxi care spune că i-a luat  pe Harry, Meghan și pe mama acesteia, dar cursa din păcate ar fi durat doar 10 minute înainte ca aceștia să se întoarcă la propriile vehicule de securitate.

Vorbind pentru Washington Post, Sukhcharn Singh a spus: „Nu cred că aș numi-o o urmărire”.

„Nu am simțit niciodată că am fost în pericol. Nu a fost ca o urmărire într-un film. Erau liniștiți și păreau speriați, dar este New York - este sigur”, a declarat acesta.

Singh a declarat că a luat cuplul, o femeie de culoare mai în vârstă și un agent de securitate în jurul orei 23.00 din fața unei secții de poliție din Manhattan.

El a spus că un agent de securitate i-a făcut semn să coboare în fața secției și l-a întrebat: „Doriți o cursă?”, înainte ca ei să se urce în taxiul său galben.

Șoferul a spus că au fost urmăriți de două mașini. „Continuau să ne urmărească și veneau lângă mașină. Făceau poze când opream și ne filmau”.

El a spus că agentul de securitate era îngrijorat de fotografi și a crezut că cuplul era prea expus și nu dorea ca locația lor să fie împărtășită, așa că i-a cerut lui Singh să se întoarcă la secția de poliție.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite