Plácido Domingo, acuzat de alte 11 femei de hărţuire sexuală. Ce a povestit o cântăreaţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alte 11 femei l-au acuzat pe tenorul spaniol Plácido Domingo (78 de ani) de hărţuire sexuală, inclusiv o persoană care susţine că a fost atât de tare pipăită încât a izbucnit în lacrimi de durere.

Noile acuzaţii vin la trei săptămâni după ce Associated Press a dezvăluit că opt cântăreţe şi o balerină îl acuză pe tenor de hărţuire sexuală în incidente care s-au petrecut acum 30 de ani, potrivit news.ro.  

O cântăreaţă care a lucrat cu Domingo la Opera din Washington în stagiunea 1999 - 2000 îl acuză acum de hărţuire sexuală. 

Angela Turner Wilson, în vârstă de 48 de ani, a declarat pentru AP că, deşi ştia că Domingo era vestit pentru comportament nepotrivit, a crezut că tenorul avea doar interese profesionale atunci când s-a aşezat lângă ea şi i-a spus că o adoră.

Dar într-o seară, înainte de un spectacol, spune ea, Domingo şi-a strecurat o mână pe sub bretelele sutienului ei, apoi pe sub rochie şi a apucat-o de sân. „M-a durut. Nu a fost blând. M-a strâns tare“, a afirmat ea pentru AP. 

Wilson a afirmat că a fost motivată să povestească în urma reacţiei lui Domingo la acuzaţii şi după ce acesta a sugerat că „standardele după care ne măsurăm astăzi, şi după care trebuie să ne măsurăm singuri, sunt foarte diferite de cum erau în trecut“. 

„Ce femeie ar vrea vreodată să fie strânsă de sân? Şi să o doară?“, a spus ea. „Apoi, am fost nevoită să urc pe scenă şi să joc ca şi cum aş fi fost îndrăgostită de el“. 

Tenorul Placido Domingo iniţial a descris acuzaţiile ca fiind „profund tulburătoare şi, aşa cum au fost prezentate, inexacte“. 

El a spus atunci: „Acuzaţiile acestor persoane anonime care datează de acum 30 de ani sunt profund îngrijorătoare şi, aşa cum au apărut, inexacte. Chiar şi aşa, este dureros să aud că am fost capabil să enervez pe cineva sau le fac să se simtă inconfortabil, indiferent de cât timp am făcut-o şi în ciuda celor mai bune intenţii ale mele. Cred că toate interacţiunile mele şi relaţiile au fost întotdeauna acceptate şi consimţite. Oamenii care mă cunosc sau care au lucrat cu mine ştiu că nu sunt o persoană care poate răni, jigni sau jena pe cineva în mod intenţionat“. 

AP a anunţat în august că opt cântăreţe şi o balerină au asigurat că au fost hărţuite de Domingo, într-o atitudine pe care au descris-o drept voci secrete din lumea operei. Una dintre ele a mărturisit că Domingo a atins-o pe sub fustă şi alte trei au declarat că au fost sărutate în locuri precum garderobă, cameră de hotel şi la un prânz de afaceri. 

   

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite