Mihai Tatulici: „Am făcut multe lucruri greşite“

Mihai Tatulici despre această afacere: "Nu comentez în nici un fel"

Cu cât personajul e mai important, cu atât capacitatea lui de-a se asuma e mai redusă. După interviul acesta, mi-am pierdut această convingere.

Cu cât personajul e mai important, cu atât capacitatea lui de-a se asuma e mai redusă. După interviul acesta, mi-am pierdut această convingere

Asta de vorbă cu un personaj de talia aceasta, într-un interviu de două pagini, e un exerciţiu ce frizează cumva imposibilul. Cred însă că în lumea noastră laconismul e o calitate. A spune mult vorbind puţin. Nu ştiu cât de mult poate fi rezumat Mihai Tatulici şi nu ştiu cât de multe am reuşit să spun despre el. Ce pot să spun e că asta a fost una dintre puţinele întâlniri înainte de care am reuşit să mai am emoţii.

După toate interviurile pe care le-am făcut am plecat cu această concluzie: sinceritatea e un lux. Vi-l permiteţi?

Mihai Tatulici E un mod de-a fi. Nu e un lux. Unii s-au născut cu capacitatea de-a spune ce le trece prin cap. Alţii nu. Sunt persoane interiorizate şi persoane care au lucruri de ascuns. Persoanele publice au însă o mare problemă. Nu poţi să nu fii sincer, pentru că oamenii te intuiesc.

Timpul...

La mine nici nu mai poate fi vorba despre timp. Sunt două milenii în care trăiesc. Fac meseria asta de 40 de ani. Complicat să mă ascund. Nu mai am nimic de ascuns.

La 63 de ani, puteţi să spuneţi că aţi devenit una dintre cele mai bune versiuni ale dumneavoastră?

Greu de spus. Sinteza e că nimic din ce am făcut nu regret. Am făcut multe lucruri greşite. Catastrofale chiar. Contextul, bugetul, starea psihică şi ritmul din televiziune te obligă uneori. Dar nimic din ce am făcut nu regret. Dacă aş putea să mai trăiesc o dată, aş face probabil aceleaşi greşeli. Aş fi tentat să fac aceleaşi lucruri.

Sunteţi mândru de greşelile dumneavoastră?
Nu. Mi le asum. Nu sunt mândru, pentru că nu sunt tâmpit.

Când vi s-au părut mulţi anii?

Niciodată. Eu am mintea foarte tânără. Aproape toate lucrurile pe care le-am visat în viaţă s-au coagulat între 14 şi 21 de ani. La 14 ani visam să mă fac jurnalist. În Rădăuţi, unde eram, nu exista meseria asta. În 1960 eu visam să mă fac jurnalist.

Vă consideraţi un produs al comunismului sau al democraţiei?

Sunt un produs al epocilor în care am trăit. Cred că am început să înţeleg ceva din democraţie foarte târziu. Abia în anul 2000. Şi dacă eşti rezonabil, accepţi realitatea. M-am născut în comunism. Am fost pionier. Am fost utecist. Am fost membru de partid. Am trăit în baia ideologică a acelei epoci.

Citeşte continuarea în okmagazine.ro!