Mama lui Elon Musk vine în România. Cine e femeia care a crescut 3 copii de succes

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mama lui Elon Musk, cel mai bogat om din lume, va veni în vizită la București pentru un eveniment la care va participa din postura de gazdă.

Maye Musk a fost partenera fiului său la Met Gala 2022 FOTO Getty Images
Maye Musk a fost partenera fiului său la Met Gala 2022 FOTO Getty Images

Vizita în România a lui Maye Musk, în vârstă de 74 de ani, va avea loc la sfârșitul lunii ianuarie 2024, când își va prezenta publicului din România cartea „O femeie își face un plan: Sfaturi pentru o viață plină de aventură, frumusețe și succes“, scrie MediaFlux.

Evenimentul va avea loc la Sala Palatului din București, iar apoi va pleca într-un turneu de promovare a cărții în Bulgaria și apoi în Turcia.

Povestea lui Maye Musk 

În cartea sa, A woman makes a Plan (O femeie are un plan), Maye Musk povesteşte cum şi-a crescut copiii ca mamă singură şi cum i-a educat ca să-şi împlinească visurile, deşi viaţa nu a fost prea îngăduitoare cu ea. Cea care şi astăzi urcă pe podiumurile prezentărilor de modă a avut o copilărie aventuroasă şi o tinereţe greu încercată. Copilăria lui Maye nu a fost deloc una obişnuită. Amintirile ei sunt legate de zborurile deasupra deşertului Kalahari din Namibia în avionul pilotat de tatăl ei. Pilotatul avioanelor era pasiunea tatălui ei. Ea, în schimb, era un copil minune la matematică: profesorii o trimiteau să-i înveţe chiar pe elevii mai mari decât ea. La 15 ani, s-a apucat de modelling, iar la 18 s-a apucat să studieze nutriţia, devenind dietetician la 21. Un an mai târziu, în 1970, se căsătorea cu inginerul Errol Musk. Nouă luni mai târziu venea pe lume Elon – după un an, îl năştea pe Kimbal şi după încă un an, o aducea pe lume pe fiica Tosca. Mariajul a durat nouă ani.

Rețeta copiilor de succes

Maye a crescut trei copii deveniţi bărbaţi ce participă la schimbarea lumii: Elon a devenit cel mai bogat om din lume, Kimbal deţine un lanţ de restaurante aflat în fruntea curentului farm to table, iar Tosca e regizoare de film.

La 31 de ani, Maye divorţa şi începea un lung proces de custodie: “După divorţ, prioritatea mea au fost copiii. Am fugit efectiv de soţul meu. Mă dădea în judecată anual, invocând un nou motiv”. O fractură în relaţia ei cu copiii a avut loc pe când Elon avea doar 10 ani : “Elon mi-a spus că se duce să locuiască cu tatăl lui, la fel şi Kimbal. Errol avea Enciclopedia Britanică în bibliotecă, eu nu mi-o permiteam. Avea şi un computer, un obiect rar la acea vreme, lucruri pe care el le adora. Lumea mă întreabă, adesea, cum am crescut aşa copii de succes. Le răspund că lăsându-i să-şi urmeze pasiunile“. 

Cariera în modelling

Model de profesie, Maye Musk a făcut istorie apărând în costum de baie pe coperta Sports Illustrated, devenind cea mai în vârstă femeie care a pozat pentru coperta cunoscutei publicaţii.

Când femeile merg la plajă, suntem oarecum reţinute în privinţa corpului nostru, dar bărbaţii nu au nicio problemă şi se vor plimba oricum. Chiar dacă arată groaznic, nu le pasă. Cred că nu trebuie să ne pese atât de mult”, a declarat Maye Musk într-un interviu pentru People.

Deşi este mama celui mai bogat om din lume, Maye a fost dintotdeaua în lumina reflectoarelor. Aceasta şi-a început cariera în modeling de la vârsta de 15 ani, în timp ce locuia în Africa de Sud, apoi a fost finalistă la concursul de frumuseţe Miss Africa de Sud din 1969.

Popularitatea sa a explodat în urmă cu 11 ani, când la vârsta de 63 de ani a pozat nud pentru revista Time, secţiunea de Sănătate, iar doi ani mai târziu a apărut în videoclipul „Haunted” al lui Beyoncé.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite