Kit Harington şi Rose Leslie, apariţie rară împreună, prima din ultimele şase luni
0Soţii Kit Harington (32 de ani) şi Rose Leslie (32 de ani) au avut o apariţie rară împreună, prima de când actorul s-a internat într-un centru de reabilitare pentru a-şi trata problemele cu alcoolul şi stresul.
Kit Harington şi Rose Leslie, care s-au căsătorit în iunie 2018, au participat la un concert caritabil de Crăciun la o biserică din Londra, potrivit revistei People.
A fost prima apariţie publică a cuplului din ultimele şase luni, în care s-a speculat inclusiv că ar fi divorţat pe fondul problemelor personale pe care actorul le are, dar şi după ce un model rus a susţinut că a avut o aventură cu starul şi a publicat poze nud cu un bărbat ce părea a fi el.
FOTO Hewitt/SplashNews/People
La începutul anului, reprezentanţii lui Kit Harington au confirmat pentru revista „People“ că actorul a decis să se interneze într-un centru de reabilitare privat din SUA pentru a-şi rezolva câteva probleme personale.
Surse apropiate lui Harington au dezvăluit că acesta a devenit dependent de alcool, este foarte stresat şi îi este foarte greu să gestioneze celebritatea dobândită odată cu apariţia în serialul „Game of Thrones“. Recent, Kit Harington a primit şi o nominalizare la Globurile de Aur 2020 pentru rolul lui Jon Snow.
Kit Harington şi Rose Leslie s-au cunoscut pe platourile de filmare de la „Game of Thrones“, unde îi interpretează pe Jon Snow şi Ygritte, iar povestea lor de dragoste din serialul HBO s-a transpus şi în viaţa reală spre bucuria fanilor.
Kit Harington şi Rose Leslie şi-au oficializat relaţia în luna aprilie a anului 2016, când au apărut împreună la gala premiilor Oliver, din Londra, pe covorul roşu ţinându-se de mână şi chiar sărutându-se. Despre relaţia mai mult decât profesională dintre Harington şi Leslie s-a scris prima dată în anul 2012, când au format un cuplu timp de un an, rămânând prieteni în urma despărţirii. Potrivit presei străine, cei doi au reluat relaţia la începutul lui 2016.
Într-un interviu acordat revistei „Italian Vougue“, Harington descria cel mai frumos moment de pe platourile de filmare ale serialului, surprinzând cu o declaraţie de dragoste: „Cele trei săptămâni petrecute în Islanda, unde am filmat sezonul al doilea. Pentru că ţara este frumoasă, pentru că Luminile Nordice sunt magice şi pentru că acolo m-am îndrăgostit“.