Janet Jackson a devenit mamă la vârsta de 50 de ani: ce semnificaţie are numele băieţelului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cântăreaţa americană Janet Jackson a născut un băiat şi a devenit astfel mamă pentru prima dată la vârsta de 50 de ani.

Janet Jackson şi soţul ei, omul de afaceri Wissam Al Mana (41 de ani), şi-au numit copilul Elissa, care, potrivit eonline.com, ar însemna Isus în limba arabă. Cei doi s-au declarat extrem de încântaţi de venirea pe lume a primului copil. 

„Janet a avut o naştere lipsită de complicaţii şi acum se odihneşte“, a precizat agentul de presă al cântăreţei, citat de BBC. 

În luna aprilie a anului trecut, Janet Jackson a amânat turneul mondial „Unbreakable“, motivând că vrea să se concentreze pe întemeierea unei familii.

„M-am gândit că este important ca voi să fiţi primii care află. Eu şi soţul meu plănuim să întemeiem o familie, aşa că sunt nevoită să amân turneul. Vă rog, dacă puteţi, încercaţi să înţelegeţi că este important să fac asta acum. Medicul mi-a spus că am nevoie de odihnă, dar să nu credeţi că am uitat de voi“, le-a transmis atunci Jackson fanilor.

Ulterior, artista a confirmat informaţia pentru revista „People“, declarând: „Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru binecuvântarea noastră“.

image

Janet Jackson FOTO Solaiman Fazel şi Janet Jackson/People 

Janet Jackson (50 de ani) s-a căsătorit în secret cu omul de afaceri Wissam Al Mana (41 de ani) în 2012 şi a confirmat această căsătorie abia în 2013. Janet Jackson a mai avut două căsnicii, cu muzicienii James DeBarge, în perioada 1984-1985, şi cu Rene Elizondo, în perioada 1991-2000, fără însă să aibă copii.

image

Janet Jackson, alături de soţul ei FOTO Guliver/Getty Images

Janet Jackson este cel mai tânăr copil al celebrei familii Jackson. Cu excepţia fratelui ei, Michael Jackson, cântăreaţa este singurul membru al familiei Jackson care a avut succes în industria muzicală. Odată cu promovarea albumului „Control“, în anul 1986, Janet Jackson a devenit cunoscută la nivel mondial. Discul reprezintă eliberarea artistei de sub tutela tatălui său şi declararea independenţei. „Control“ a obţinut locul 1 în Billboard 200, intrând în clasamentele din Europa şi Oceania, şi a primit cinci discuri de platină în Statele Unite ale Americii, comercializându-se în peste zece milioane de exemplare la nivel mondial. De altfel, discurile lansate de Janet Jackson s-au vândut peste 160 de milioane de copii pe plan mondial. Janet Jackson a revenit în topurile Billboard, anul trecut, cu cel de-al 11-lea album de studio, „Unbreakable“. 

Vedete

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite