Gerard Butler, după despărţirea de Mădălina Ghenea: „La un moment dat vreau să mă aşez la casa mea“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mădălina Ghenea şi Gerard Butler, pe vremea când formau un cuplu FOTO Getty Images
Mădălina Ghenea şi Gerard Butler, pe vremea când formau un cuplu FOTO Getty Images

Gerard Butler, cel mai arătos scoţian de la Hollywood a confirmat despărţirea de modelul român, Mădălina Ghenea, după mai bine de un an de relaţie.

După numeroase zvonuri şi presupuneri, actorul a confirmat în sfârşit ruptura relaţiei sale cu supermodelul român. Întrebat de site-ul german Filmreporter.de dacă momentan se află într-o relaţie, scoţianul a răspuns negativ. „În acest moment nu. Dar la un moment dat vreau să mă aşez la casa mea“, a declarat acesta.

Deşi modelul nu a făcut niciun comentariu referitor la adeclaraţia actorului, mesajele de susţinere din partea fanilor nu au întârziat să apară, aceştia încurajând-o să meargă mai departe. „Mădălina, e de prisos să mai spun că eşti extrem de frumoasă , inteligentă şi mai ales o fire sensibilă şi sufletistă. Ţine-o tot aşa iar în ceea ce-l priveşte pe Butler, nu cred că te merita. Îţi vei găsi şi fericirea,trebuie să ai răbdare! Mult noroc şi înţelepciune pentru a lua deciziile corecte“, a comentat Homeag Romulus pe pagina de Facebook a Mădălinei.

Zilele acestea, topmodelul originar din Slatina s-a aflat în Africa pentru un shooting. 

image

Gerard Butler şi Mădălina Ghenea s-au cunoscut la începutul lui 2012, în Dubai, când au filmat împreună o reclamă pentru aparatele de ras ale firmei Super-Max. Actorul a confirmat oficial relaţia în emisiunea lui Jay Leno, „The Tonight Show“, iar cei doi s-au afişat împreună la evenimente importante precum decernarea premiilor Nobel şi Petrecerea de la Oscar organizată de „Vanity Fair“.

Lucrurile păreau a fi foarte serioase, mulţi speculând că ar urma şi o căsătorie. După ce Butler şi-a petrecut sărbătorile de iarnă în Scoţia nativă, alături de familia şi iubita sa, presa internaţională dădea mai mult ca sigur o viitoare nuntă între cei doi.

Zvonurile potrivit cărora cuplul s-ar fi destrămat au apărut prima oară în luna martie, când modelul român a fost văzut în compania fostului iubit, fotbalistul Marco Borrielo. După accea au urmat o serie de „bombe“ mediatice, în care Butler apărea şi el în compania a diferite femei.

Aflată singură de Paşte în România, Mădălina a încercat să salveze aparenţele şi s-a străduit să mascheze tristeţea cu un zâmbet. „Mădălina a venit acasă ca să se adune, să-şi limpezească gândurile. Nu a exagerat cu nimic când a spus, la televizor, că are o perioadă dificilă din multe puncte de vedere. Relaţia ei cu actorul, practic, s-a terminat, se mai văd uneori. Şi nici profesional nu-i merge prea grozav“, declara un apropiat al Mădălinei Ghenea.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite