FOTO Miley Cyrus, încă o apariţie excentrică: a venit topless la o petrecere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Miley Cyrus a avut o altă apariţie scandaloasă. Ea a venit topless la o petrecere topless, cu sfârcurile acoperite de nişte plasturi asemănători unor globuri disco, o perucă argintie făcută din beteală şi un machiaj vulgar, potrivit „Huffington Post“.

Cântăreaţa şi actriţa americană în vârstă de 22 de ani a obişnuit publicul cu apariţiile ei ieşite din comun, şi totuşi a reuşit să surprindă din nou cu ţinuta pe care a afişat-o la petrecerea designerului Tommy Hilfiger, la Miami. 

„Aţi crezut că acesta va fi un eveniment respectabil unde veţi putea scăpa de mine“, a declarat Cyrus atunci când a urcat pe scenă.

Miley s-a simţit sigură pe ea şi chiar a aprins ceva care semăna cu o ţigară de marijuana în timpul spectacolului. Conform publicaţiei „E! News“, Cyrus s-a adresat publicului: „Nu obişnuiesc să fumez iarbă sau să beau ... Ei bine, asta e o minciună. Nu obişnuiesc să fumez iarbă sau să beau atunci când am un spectacol, dar mi s-a părut în regulă să fac asta în Miami“.

După ce spectacolul s-a încheiat, cântăreaţa a plecat într-un club, însoţită de noul ei iubit, Patrick Schwarzenegger, fiul cel mare al actorului Arnold Schwarzenegger.

image

Ţinuta scandaloasă a lui Miley Cyrus FOTO huffingtonpost.com

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite