Cornel Ilie îl atacă pe Ştefan Hruşcă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cornel Ilie, solistul trupei Vunk
Cornel Ilie, solistul trupei Vunk

Cornel Ilie, solistul formaţiei Vunk, l-a ironizat pe interpretul de colinde Ştefan Hruşcă, într-o postare pe blogul personal. Ilie îl acuză pe cântăreţ, care locuieşte în Canada şi revine în ţară în fiecare an, ca să colinde într-o serie de spectacole, de un „marketing ipocrit".

În colimatorul lui Cornel Ilie a intrat şi Fuego, un alt artist care se promovează cu precădere în perioada Sărbătorilor de iarnă. „Am intrat în luna lui Hruşcă şi-a lui Fuego. Unul este Moş Nicolae, altul Moş Crăciun. Alegeţi voi care cum este... E totuna. În toate magazinele, hotelurile, lifturile, cofetăriile în care intri, o să se audă de undeva, dintr-o boxă, cele două voci ninse, născute şi vândute ca să aducă iarna", a scris cântăreţul. Cornel Ilie mai spune că deşi îi apreciază pe Hruşcă şi pe Fuego, „pentru că sunt doi interpreţi foarte valoroşi", nu poate înţelege cum aceştia „aşteaptă o lună pe an ca să se simtă artişti".

Ironizat şi anul trecut

„Mi-e ciudă când artiştii se mulţumesc cu prea puţin, uită să se redescopere, să se reinventeze. Au găsit o nişă şi le e frică s-o piardă încercând să se exprime şi altfel. Uită că nu sunt nişte comercianţi de emoţii, ci producători de emoţii", adaugă cântăreţul.

Ştefan Hruşcă a avut parte şi anul trecut de o porţie de ironie din partea formaţiei „Fără Zahăr", care a lansat o parodie după unul dintre colindele artistului. „El în Americi stă ascuns/ Şi vine-acum şi ne surprinde/ Fiindcă în anul ce s-a scurs/ A mai compus vreo opt colinde", este unul dintre versurile parodiei „Ler de ler". 

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite