Cine este Romanticul X, concurentul iUmor căruia Bendeac i-a botezat copilul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Bendeac, naş pentru copilul unui concurent iUmor
Mihai Bendeac, naş pentru copilul unui concurent iUmor

După ce, impresionat de povestea de dragoste a lui Gabriel Chioseaua, Mihai Bendeac i-a dăruit o lună de miere, zilele trecute, juratul iUmor i-a botezat băieţelul.

Gabriel Chioseaua, pe numele său de scenă Romanticul X, este concurentul care şi-a cerut iubita în căsătorie chiar pe scena iUmor. Bărbatul, care lucrează în construcţii cu ziua, nu are o situaţie financiară strălucită, dar a primit cadou o vacanţă la munte de la Mihai Bendeac. „A fost un moment care mi-a plăcut foarte mult. Chiar am văzut acolo un sentiment curat, am văzut o lume mai bună. Am înţeles că vor să plece în luna de miere pe Valea Prahovei şi vreau să le ofer această vacanţă', a spus atunci juratul.

Şi cum, între timp, Gabriel şi soţia sa Ilona au devenit şi părinţi, Mihai Bendeac a acceptat cu bucurie să le boteze fiul, pe micuţul Mihai Gabriel, iar naşa a fost chiar mama juratului. „Este un mix de sentimente pe care îl am în acest moment. Dacă m-ar fi întrebat cineva acum un an dacă aş face aşa ceva, sigur aş fi spus că nu, nici nu ştiu dacă o să se mai întâmple vreodată. Dar sunt foarte bucuros şi îi sunt recunoscător lui, pentru că altminteri nu simţeam această bucurie!”, a spus Mihai Bendeac.

Sezonul 9 iUmor va avea premiera duminică, 13 septembrie, de la ora 20.00, la Antena 1, iar Delia, Cheloo şi Mihai Bendeac vor juriza momentele pregătite de concurenţi din toate colţurile lumii. Nimic nu îi poate pregăti însă pentru numerele spectaculoase, demne de cartea recordurilor, aşa cum nici prezentatorul Şerban Copoţ nu era pregătit să îşi vadă colegul, pe Dan Badea, lăcrimând la numerele de pe scena iUmor.

Vedete

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite