Ce ascunde Vladimir Putin despre trecutul lui şi despre cea care i-a dat viaţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Putin a avut o copilărie greu încercată (Foto: Profimedia, Getty Images)
Putin a avut o copilărie greu încercată (Foto: Profimedia, Getty Images)

Despre preşedintele Rusiei se ştie, în mod oficial, că s-a născut la Leningrad (Sankt Petersburg) şi a studiat Dreptul la Universitatea de stat din Leningrad.

Iar din puţinele date prezentate de el în autobiografia lansată în 2000, rezultă că părinţii lui au murit înainte ca el să fi devenit preşedinte.

Există chiar şi o poveste emoţionantă, despre tatăl lui, care a luptat în al Doilea Război Mondial şi, întors acasă, a văzut în dreptul casei lui cum câţiva bărbaţi depuneau nişte cadavre într-un camion, recunoscând printre acestea picioarele soţiei lui. Aşa ar fi reuşit tatăl lui să-i salveze mama, care era încă în viaţă... Povestea i-a spus-o Putin lui Hillary Clinton, aceasta redând-o într-o carte publicată în 2014. Interesant este, însă, că în autobiografia lui, Putin scrie că mama lui şi-a revenit singură – nici vorbă să fi fost salvată de tatăl ei, aflat încă pe front. Dar aceasta este o inadvertenţă minoră faţă de cea apărută între versiunea lui şi cea a Verei Putina, femeia care a pretins că îi este mamă. Iată povestea acesteia...

Citeşte mai multe aici!

Vedete



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite