Carlos Santana, cerere de căsătorie în concert
Celebrul chitarist Carlos Santana (foto) a cerut-o în căsătorie pe iubita lui, Cindy Blackman, chiar sub ochii fanilor, în timpul unui concert susţinut la Chicago, informează Reuters.
Cindy tocmai interpretase un solo la tobe în timpul piesei „Corazon Espinado". Ea a acceptat imediat cererea în căsătorie. Până în prezent, nu au fost făcute publice informaţii referitoare la locul în care cei doi intenţionează să se căsătorească.
Carlos Santana (63 de ani) a fost căsătorit timp de peste 30 de ani cu Deborah Santana, mama celor trei copii ai săi. Cindy Blackman (50 de ani) a susţinut mai multe turnee în calitate de toboşar alături de artişti precum Lenny Kravitz, Pharoah Sanders, Cassandra Wilson şi Bill Laswell.























































