Cântăreţul George Michael a fost rănit în urma unui accident rutier

0
Publicat:
Ultima actualizare:
George Michael a fost implicat într-un accident rutier
George Michael a fost implicat într-un accident rutier

Cântăreţul George Michael a suferit o rană la cap în urma unui accident rutier, fiind ulterior transportat la spital.

Vedeta în vârstă de 49 de ani se află încă internată, iar un purtător de cuvânt al artistului a confirmat că acesta a fost implicat joi într-un accident rutier, însă are doar răni uşoare şi se simte bine.

Purtătorul de cuvânt din cadrul serviciilor de urgenţă a declarat că „bărbatul a suferit o rană la cap, fiind tratat şi transportat la spital“, informează site-ul bbc.co.uk.

Un purtător de cuvânt al poliţiei a declarat că „împrejurările în care s-a petrecut accidentul sunt necunoscute momentan, iar până la finalizarea investigaţiei“ anchetatorii se vor abţine de la comentarii.

Cântăreţul se afla într-un Range Rover, iar accidentul s-a petrecut lângă St. Albans, în Hertfordshire. 

În septembrie 2010, Michael a fost condamnat la opt săptămâni de închisoare, după ce a provocat un accident rutier în timp ce se afla sub influenţa canabisului. 

De asemenea, a plătit o amendă în valoare de 1.250 de lire sterline şi i s-a interzis să conducă timp de cinci ani. De altfel, nu el se afla la volanul maşinii, în Ranger Rover aflându-se şi o a doua persoană. În accident nu au fost implicate şi alte autovehicule. 

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite