Brad Pitt, o păpuşă „ticăloasă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Personajul interpretat de Brad Pitt în filmul „Ticăloşi fără glorie“, de Quentin Tarantino, a fost lansat ca păpuşă de o companie de jucării, Hot Toys, cu sediul în Hong Kong, potrivit Mediafax.

Păpuşa este dotată cu trei perechi de mâini care pot fi schimbate - o pereche de palme relaxate, o pereche de mâini flexate pentru a putea ataşa o armă şi o pereche  de mâini ce pot susţine o sabie.

Totodată, păpuşa se poate vinde cu cinci arme diferite - o mitralieră germană MP40, o puşcă, un pistol şi două cuţite de vânătoare cu lame de diferite dimensiuni. Păpuşa şi accesoriile sunt vândute la preţul de 154,99 dolari. Filmul „Ticăloşi fără glorie" a fost nominalizat la Oscar în 2009, iar actorul Christoph Waltz a fost recompensat pentru partitura din acest film cu Oscarul pentru cel mai bun rol secundar.

În prezent, Brad Pitt filmează pentru „Moneyball", regizat de Bennett Miller, acesta fiind primul său rol într-un lungmetraj după filmul lui Tarantino. În ultimul an, Pitt şi-a împrumutat vocea unor personaje în filmele animate „Happy Feet 2 3D", „Megamind" şi „Beyond all Boundaries". Un alt film, în care joacă alături de Sean Penn, „Tree ofLife", este programat pentru lansare în luna ianuarie 2011. 

Vedete

Top articole

Partenerii noștri

image
digisport.ro

Ultimele știri
Cele mai citite