Ben E King, cunoscut pentru melodia „Stand By Me“, a murit
0Cântăreţul R&B şi soul Ben E King, cunoscut mai ales pentru clasica piesă „Stand By Me“, a murit la vârsta de 76 de ani, scrie BBC.
Ben E King a murit joi, 30 aprilie, din cauze naturale, după cum a anunţat reprezentantul artistului. Colegul lui de breaslă, Gary US Bond l-a numit pe King „unul dintre cele mai dulci, blânde şi talentate suflete pe care a avut privilegiul să-l cunoască şi să-l numească prieten pentru mai bine de 50 de ani.“
„Pot să vă asigur că lui Ben E i se va simţi lipsa mai mult decât se poate spune în cuvinte. Sincere condoleanţe întregii familii. Mulţumesc Ben E pentru prietenia ta şi pentru moştenirea minunantă pe care o laşi în urmă“, a mai scris Bond, potrivit BBC.
Ben E King şi-a început cariera la sfârşitul anilor '50 alături de formaţia The Drifters, cântând hituri precum „There Goes My Baby“ şi „Save The Last Dance For Me“. După ce s-a hotărât să-şi clădească o carieră solo, King a ajuns pe primele cinci poziţii în topurile muzicale americane cu melodia „Stand By Me“, lansată în 1961. Melodia s-a clasat de nouă ori în Top 100 Billboard - de două ori versiunea lui King şi de alte şapte ori cover-urile unor artişti precum John Lennon şi Spyder Turner.
În 1999, „Stand By Me“ a fost desemnată a patra cea mai difuzată melodie din secolul XX la radiourile şi televiziunile din Statele Unite ale Americii. De asemenea, la începutul acestui an, reprezentanţii Bibliotecii Congresului SUA au declarat că „vocea lui King a făcut-o clasică“.
Printre hiturile lui King se numără „Spanish Harlem“, „Amor“, „Don't Play That Song (You Lied)“ şi „Supernatural Thing“.