Ashton Kutcher şi Mila Kunis, sărutul care i-a dat de gol
0
După ce au negat informaţiile potrivit cărora formează un cuplu, actorii Ashton Kutcher şi Mila Kunis nu mai pot da înapoi. Ei au fost surprinşi de paparazzi în timp ce se sărutau, sâmbătă, la o petrecere organizată în Los Angeles.
Cei doi actori se aflau la petrecerea organizată la Los Angeles pentru actorii din distribuţia lungmetrajului „Jobs“, inspirat de viaţa şi cariera cofondatorului grupului Apple Steve Jobs, în care rolul principal este interpretat de Ashton Kutcher, potrivit Mediafax.
„Stăteau pe o canapea, iar Mila se juca cu mâinile prin părul lui Ashton şi îi masa umerii. El s-a aplecat spre ea, i-a şoptit ceva şi a sărutat-o pe obraz“, a declarat o sursă din anturajul celor doi.
Mila Kunis (28 de ani) a negat cu vehemenţă zvonurile despre această presupusă relaţie a ei cu Ashton Kutcher: „Este absurd! Un prieten e doar un prieten“, a declarat ea la începutul lunii aprilie. Într-un interviu acordat revistei „Elle“, actriţa a spus: „Ne plimbăm împreună. Ne cunoaştem de 15 ani. Avem mulţi prieteni comuni. Ne simţim bine unul în compania celuilalt. Asta e tot“.
Cei doi actori au fost văzuţi de multe ori luând cina împreună, călătorind sau mergând la cumpărături în ultimele luni.Mila Kunis s-a despărţit de iubitul ei, Macaulay Culkin, în 2010, iar Ashton Kutcher s-a despărţit de soţia lui, Demi Moore, în toamna anului 2011. Potrivit unor apropiaţi ai celor doi actori, relaţia aceasta nu e o surpriză. „Au tânjit unul după celălalt de mulţi ani. Asta durează încă de pe vremea de când erau prieteni şi jucau împreună (în serialul „Anii ’70/ That ’70s Show“ - n.r.)“, a declarat o sursă.