Alex Şerban, rănit în Colectiv, a avut parte de o surpriză în ziua în care a împlinit 18 ani: trupele Viţa de Vie şi Coma l-au vizitat la spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alex Şerban, unul dintre tinerii răniţi în incendiul din Clubul Colectiv, a împlinit vineri, 27 noiembrie, 18 ani, iar membrii trupelor sale preferate, Coma şi Viţa de Vie, i-au făcut o surpriză vizitându-l la spital şi urându-i „La mulţi ani!“.

„Alex Şerban, unul dintre răniţii ‪#‎Colectiv‬, este un adolescent (de fapt, adult începând de azi) tare simpatic şi isteţ, care, astăzi (27 noiembrie – n.red.), împlineşte 18 ani. Pentru că o păsărică ne-a şoptit că una dintre trupele sale preferate este Coma, ne-am mobilizat cu toţii şi i-am făcut o surpriză. Băieţii de la Coma i-au cântat, live, «La mulţi ani», în timp ce noi plângeam pe la colţuri, Alex se bucura ca un copil. Azi, printre adolescenţii (mulţi) veniţi să-l sărbătorească pe Alex la spital, am găsit cea mai mare doză de optimism posibil din ultima perioadă, dacă nu chiar din ultimii ani. Să fii sănătos, Alex, să fii sănătoasă, Nicoll (sora lui Alex), şi să vă bucuraţi de toate concertele de rock la care o să mergeţi de acum încolo“, potrivit unui mesaj publicat pe pagina de Facebook Împreună Rezistăm, un grup dedicat victimelor tragediei din clubul Colectiv.

image

Alex Şerban, alături de membrii trupei Coma FOTO Împreună Rezistăm 

De asemenea, membrii trupei Viţa de Vie au mers la spital special pentru a-i ura „La mulţi ani“ tânărului. „Alex a împlinit, ieri, cea mai frumoasă vârstă posibilă: 18 ani, pe care a fost nevoit să-i sărbătorească în spital, alături de sora lui, de mama lui şi de zeci de prieteni şi colegi de şcoală. La mulţi ani frumoşi să-ţi fie! Rock on!“, se arată într-un mesaj publicat pe contul de Facebook al trupei Viţa de Vie.

Alex Şerban şi sora lui mai mică, Nicolle, s-au numărat printre persoanele rănite grav în incendiul izbucnit în clubul Colectiv din Bucureşti, pe 30 octombrie.

Incendiul care a îndoliat o ţară întreagă a avut loc pe 30 octombrie 2015 când, în clubul Colectiv din Capitală, trupa Goodbye to Gravity îşi lansa cel de-al doilea album, „Mantras of War“. În urma tragediei, la faţa locului şi-au pierdut viaţa 26 de persoane, iar o altă victimă a murit în drum spre spital. Dintre răniţii internaţi au mai decedat 33, numărul victimelor ajungând, pe 22 noiembrie, la 60. 

Pe 30 noiembrie, grupul Împreună Rezistăm, i-a îndemnat pe bucureşteni să se adune în faţa Clubului Colectiv, începând cu ora 13.00, pentru a aduce un omagiu victimelor tragediei.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite